Procesul de integrare a Bancii Comerciale Romane in grupul Erste va fi unul destul de costisitor. Banca va cheltui aproximativ 200 milioane euro pana in 2009 pentru dezvoltare si integrare, reiese din programul propus de Erste Bank si aprobat de Adunarea Generala a Actionarilor. Desi mai mica decat valoarea estimata initial de oficialii grupului austriac, suma reprezinta peste 83% din profitul obtinut anul trecut (aproximativ 240 milioane euro). "BCR va derula in acest an un program complex de integrare in grupul financiar Erste si de dezvoltare, care se va finaliza, in etape, pana la mijlocul anului 2008 si va contine un portofoliu de 40 de proiecte", a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, presedintele bancii, Nicolae Danila. Banca intentioneaza sa atinga in urmatorii doi ani un numar de aproximativ 700 de unitati bancare, cu 222 mai multe decat detine in prezent.
"Transformarea despre care vorbim reprezinta un program coordonat care include schimbari esentiale, uneori fundamentale, acoperind domeniile strategiei, al structurilor si organizarii bancii, al sistemelor de operare si nu in ultimul rand al culturii institutionale, pe baza standardelor internationale si a celor mai bune practici", a mai spus Danila.
Tinta de profit de peste un miliard lei
Cea mai mare banca din Romania are planuri ambitioase si in privinta profitului. Presedintele Danila vede un avans al profitului de 62% comparativ cu anul 2006. Daca obiectivul este atins, castigul net al bancii ar ajunge astfel la 388 milioane euro, adica aproximativ 1,3 miliarde lei. De altfel, intr-o emisiune la Money Channel, Mihai Fercala, presedintele SIF Transilvania, unul dintre actionarii bancii, a declarat ca profitul BCR va atinge 1,3 miliarde lei la finele lui 2007. In privinta activelor, planul de dezvoltare al bancii vizeaza o crestere de 31% fata de 2006 urmand sa at