Producatorul de componente pentru industria auto si electrotehnica Flaro Sibiu, companie membra a grupului RTC Holding, estimeaza in acest an o cifra de afaceri de 10 milioane de euro, in crestere cu 11% fata de 2006. Flaro a raportat in 2006 o cifra de afaceri de 9 mil. euro, in crestere cu 46% fata de 2005. "Clientii externi din industria auto si electrotehnica au fost principalul motor de crestere din 2006", a declarat Ani Capatina, general manager al Flaro. Daca in 2005, productia de componente pentru industria auto a reprezentat aproximativ un milion de euro din cifra de afaceri, anul trecut rezultatele pe acest segment au ajuns la 1,5 mil. euro. Potrivit reprezentantilor companiei, Flaro a produs in 2006 circa 40.000 de subansamble destinate sistemului electric al Jaguar, respectiv 150.000 de repere pentru Volvo. "Ne focusam pe dezvoltarea afacerilor din industria auto si electrotehnica. In acest sens, vom investi peste 350.000 de euro in servicii de prelucrari mecanice, prin achizitionarea unor echipamente tehnologice care vor reduce semnificativ timpul necesar fabricarii unor componente si ne vor creste productivitatea", mai spune managerul companiei. Compania a derulat pe parcursul anului trecut un program de investitii de un milion de euro. Componentele produse de Flaro ajung pe piete europene (Germania, Italia, Elvetia), precum si pe pietele din Canada si SUA. "In momentul de fata, Flaro detine un portofoliu de 13 clienti externi din industriile auto sau electrotehnica", a precizat Ani Capatina. Flaro activeaza pe piata romaneasca din 1922, fiind preluat in 2005 de catre grupul RTC.
Producatorul de componente pentru industria auto si electrotehnica Flaro Sibiu, companie membra a grupului RTC Holding, estimeaza in acest an o cifra de afaceri de 10 milioane de euro, in crestere cu 11% fata de 2006. Flaro a raportat in 2006 o cifra de afaceri de 9 m