La un moment dat, un soldat american îşi scoate centura de siguranţă, se ridică de pe scaun şi se apropie de noi. Suntem într-un avion militar care a decolat de pe aeroportul bazei militare La un moment dat, un soldat american îşi scoate centura de siguranţă, se ridică de pe scaun şi se apropie de noi. Suntem într-un avion militar care a decolat de pe aeroportul bazei militare americane Al Taqaddum din Irak şi care ne poartă spre Kuwait City, ne aflăm în aer de câteva minute. Lângă mine, John, americanul care a avut trei neveste pe trei continente şi care, în prezent, alungat de impozitele mari din SUA, locuieşte într-un hotel din Thailanda, moţăie demn. Ceilalţi pasageri (americani, pakistanezi, indieni) stau nemişcaţi pe scaunele aşezate faţă în faţă şi simulează că dorm. În realitate, sunt toţi cu simţurile la pândă: zona de pericol, în care aparatul de zbor poate fi atins de tirurile cu rachete ale insurgenţilor, nu a trecut. Cel care s-a ridicat, un infanterist marin, şopteşte ceva unuia dintre membrii echipajului. Sunt trei membri ai echipajului alături de noi. Unul iese din când în când din cabina piloţilor şi ne supraveghează. Ceilalţi doi, postaţi la hublourile din stânga, respectiv din dreapta culoarului, au rolul de a repera eventualele atacuri de la sol. În acel moment, unul dintre membrii echipajului deschide o uşiţă camuflată în peretele avionului şi infanteristul se apropie de ea, se îndeasă cât poate în spatele ei şi acolo, la câţiva paşi de ceilalţi pasageri, îşi desface centura şi se uşurează prelung, într-o nevăzută santină. Vieţi în pieptul de aramă Un protest spontan a izbucnit la Al Taqaddum atunci când americanii au anunţat că muncitorii români vor fi supuşi unui nou set de analize, solicitat de Comandamentul militar al bazei. "Veţi lucra într-o fabrică de apă, deci trebuie să fiţi perfect sănătoşi", le-a spus Tyler, neozeelandezul