O restructurare guvernamentala se bazeaza, fata de o simpla remaniere, pe presupunerea ca exista un diagnostic precis al problemei de rezolvat. La o masina, asta ar insemna identificarea a ce nu merge la motor, dincolo de abilitatea soferului.

Care sunt deci problemele Guvernului Tariceanu? Prima e aceea ca nu are majoritate in Parlament, ceea ce nici o restructurare nu o va rezolva, numai alegerile. A doua este ca nu s-a reusit inca impunerea unui circuit normal al deciziei publice, problema identificata demult de SAR (www.sar.org.ro), ca si de rapoartele Sigma.

Legile arareori pleaca din nevoia de a rezolva probleme, ci sunt promovate din doua motive mari, primul, nevoia de adaptare la legislatia europeana, si al doilea, nevoile speciale a felurite grupuri, care obtin prin ordonante exceptii favorabile lor de la legi in vigoare.

Desi exista in teorie un compartiment al Secretariatului General al Guvernului in care s-au bagat bani Phare pentru a se face planificare reala, acesta ramane un fel de anexa tehnica, fara un cuvant real de spus.

Deciziile pleaca de unde e puterea in guvern, nu de unde e priceperea, iar consilierii informali ai PM si ministrilor, de la Dorel Sandor la altii mai putin cunoscuti, au un cuvant mult mai mare - si arbitrar - de spus decat oficialii aflati pe circuitul transparent al deciziei.

Desi e ilegal sa promovezi legi fara fise de politica publica, din care sa vedem ca impactul lor a fost evaluat si ca exista o evaluare bugetara, regula a devenit pur formala si fisele se scriu din burta.

A doua problema este absenta unei evaluari profesionale a sarcinii raportate la resurse.

De exemplu, o fi rational sa tot taiem din echipa de la patrimoniu de la Ministerul Culturii, lasand vreo cinci inspectori sa ne pazeasca monumentele din toata tara de sacalii care ridica blocu