Atacantul brazilian, în vârstă de 23 de ani, Gerlem William de Jesus Almeida, a semnat, miercuri, un contract valabil până în vară cu Farul Constanţa, cu posibilitatea ca gruparea antrenată de Basarab Panduru să îl achiziţioneze definitiv după terminarea campionatului.
Fotbalistul sud american are 1,78 metri şi o greutate de 74 de kilograme, a jucat ultima dată la Estoril, în liga a doua din Portugalia, iar la Farul se află în probe de o săptămână. Aceasta este al doilea vârf achiziţionat de Farul în această iarnă, după Cosmin Tilincă, de la CFR Cluj.
În afara celor doi atacanţi, la Farul au mai sosit în pauza competiţională şi doi mijlocaşi, liberianul Ben Teekloh (ultima oară la Nistru Ortaci) şi Marcel Otvoş (Gloria Buzău). (NewsIn)