Petru Movila • Intr-un comunicat de presa remis redactiei, deputatul democrat Petru Movila il acuza pe colegul sau de Alianta, deputatul liberal Grigore Craciunescu, de faptul ca se lauda cu realizarile parlamentarilor Partidului Democrat • Craciunescu i-a replicat lui Movila, dar l-a atacat si pe ministrul Economiei si Comertului, liberalul Varujan Vosganian
Intr-un comunicat de presa remis redactiei, deputatul democrat Petru Movila il acuza pe colegul sau de Alianta, deputatul liberal Grigore Craciunescu, de faptul ca se lauda cu realizarile parlamentarilor Partidului Democrat. Mai mult, Movila generalizeaza si incearca sa demonstreze ca plagiatul este o practica in care exceleaza liberalii, in frunte cu seful filialei iesene, deputatul Relu Fenechiu. Parlamentarul democrat a reactionat la declaratiile facute de Grigore Craciunescu prin care sustine ca a facut demersuri pentru aprobarea unor noi investitii in locuinte ANL in judetul Iasi. "Plin de sine si increzator ca nimeni nu va pune la indoiala declaratiile domniei sale, deputatul Grigore Craciunescu a gasit de cuviinta sa se «impauneze» cu realizarile altora. Intr-un comunicat de presa, acesta sustine sus si tare ca «urmare a demersurilor facute de catre deputatul Grigore Craciunescu la ANL si la Ministerul pentru Lucrari Publice si Amenajarea Teritoriului, au fost aprobate noi investitii in judetul Iasi», se arata in comunicatul emis de deputatul Movila.
Liberalii - acuzati de plagiat
Acesta nu se opreste insa aici si continua prin a-l ironiza pe deputatul liberal pascanean, speculand erorile din comunicatul lui Craciunescu. Mai precis, Movila demonstreaza cum Craciunescu a prins o informatie din zbor si s-a grabit sa o ambaleze intr-un comunicat de presa, in speranta ca va atrage atentia presei si ca va izbuti sa castige cateva puncte la capitolul imagine.