Directorul Directiei Agricole si de Dezvoltare Rurala (DADR) Bihor, Ioan Seracin, a fost trimis in judecata de procurorii Anticoruptie pentru infractiuni de coruptie. El este acuzat de delapidare, fals in declaratii si de efectuarea de operatiuni financiare incompatibile cu functia pe care o ocupa, dosarul fiind trimis deja Judecatoriei Oradea.
Procurorii au stabilit ca Seracin era si administrator si actionar al firmei "Tracom" SRL Nojorid, situatie care il punea in conflict de interese si incompatibilitate, conform legii. "Inculpatul a profitat de aceasta imprejurare si, in calitate de director al DADR Bihor, a aprobat vanzarea catre agricultori a unor utilaje subventionate de stat, semnand aprobarile si dispozitiile de plata. Pe de alta parte, el i-a indrumat pe oameni sa cumpere de la firma sa, de asemenea semnand actele contabile necesare", se arata intr-un comunicat emis de procurorii DNA Oradea.
Mai mult, in urma anchetei s-a stabilit ca directorul a facut reclama utilajelor comercializate de firma sa, expunandu-le la sediul institutiei publice. In plus, el a pus la dispozitia cumparatorilor autoturismele directiei pentru a se deplasa in comuna Nojorid, unde isi avea sediul firma sa.
Seracin mai este acuzat ca, pentru a disimula aceste activitati ilegale, ar fi omis cu stiinta sa consemneze in declaratia privind conflictele de interese faptul ca administreaza aceasta societate, aceasta fiind retinuta ca fals in declaratii. Potrivit procurorilor, din aceasta activitate directorul ar fi castigat ilegal peste 73.000 de lei.
Totodata, in calitate de administrator al firmei, Seracin ar fi incheiat un contract de inchiriere a unor spatii in favoarea unei firme din Oradea, incasand personal suma de 6.300 de euro, pentru care a eliberat o chitanta de mana, fara sa emita factura si fara sa inregistreze aceste venituri in contabilitatea firmei.