- Cultural - nr. 40 / 28 Februarie, 2007 Asterisc

GEORGE STANCA SAU OCHII CARE NU SE VAD NU SE SI UITA Pe George Stanca l-am simtit mereu aproape, dincolo de distantele care ne desparteau. Ne-am vazut rar, dar de fiecare data incarcatura atasamentului a adaugat carate noi. Cand nu ne intalneam in teritoriile de manifestare ale generatiei noastre, ne intalneam in paginile unor publicatii, in special in paginile SLAST-ului, care era unul cu deschidere si generozitate, gestionat de Ion Cristoiu. Prietenia pe care i-o port lui George Stanca e una fara intrerupere, desi ne-am vazut destul de rar. Pretuirea mea a ramas intacta, de parca timpul nu si-ar mai fi consumat din rezervele sale. In cazul sau, pot spune ca ochii care nu se vad nu se si uita. I-am urmarit prezenta publicistica, verva, pasiunile si patimile sale, i-am citit parte din poemele pe care le-a publicat, atat cat ne-au permis librariile, dezinteresate de cartea de poezie, absolut nerentabila pentru cei pentru care cartea are valoarea hartiei netiparite _ e valoroasa daca se vinde in cantitati mari si la pret bun. Nu conteaza ca sunt doar "alb pe alb", cum suna titlul unei carti de-ale mele. Dar daca prietenia si pretuirea pentru George Stanca n-au imbatranit, George Stanca s-a grabit sa implineasca saizeci de ani. Cred ca e o gluma, cred ca e o farsa. George Stanca a ramas la fel de tanar ca in tineretea noastra literara, e la fel de prezent in viata literara ca mai ieri, tanar si imberb optzecist, desi el era mai bogat in ani decat noi, "grosul" optzecismului. Oricum, pe urmele lui Nichita Stanescu, de fiecare data l-am apelat cu "batrane". George Stanca e un personaj pitoresc, lipsit de prejudecati si de "fite" elitiste. Ceea ce nu-l exclude dintre varfurile nu ale unei generatii, cat ale unei stari, ale unei conditii a scriitorului roman contemporan. Mai mult, spre deosebire de comorientii generat