Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condamnat la moarte pentru o poezie

Publicat in GAZETA de SUD, joi 1 martie 2007 ·

Mâine se implinesc 102 ani de la nasterea lui Radu Gyr, considerat ca fiind cel mai valoros poet din inchisorile comuniste. Inca nu se stie de ce a trebuit sa treaca 16 ani de la evenimentele din decembrie '89, ca Radu Gyr sa intre in manualele scolare alaturi de alti mari creatori si mucenici ai inchisorilor comuniste, precum Nichifor Crainic si Vasile Voiculescu. Desi s-a nascut la Câmpulung-Muscel, Radu Gyr este fiu al actorului craiovean Coco Demetrescu. Radu Demetrescu (numele real al poetului) a fost elev al Liceului „Carol I“ din Craiova, debutând in revista prestigioasei unitati scolare, la vârsta de 14 ani, cu poemul dramatic „In munti“. Mai târziu, a urmat cursurile Facultatii de Litere si Filosofie a Universitatii din Bucuresti. Poet, dramaturg, eseist, gazetar, doctor in litere si conferentiar universitar, de patru ori laureat al Societatii Scriitorilor Români (in anii 1926, 1927, 1928 si 1939), laureat al Institutului pentru Literatura, precum si al Academiei Române, Radu Gyr a impartasit crezul si prigoana camarazilor sai sub toate cele trei regimuri de dictatura - in special sub cel comunist -, insumând 20 de ani de detentie politica. Ca si cum n-ar fi fost indeajuns, acesta a fost trimis abuziv pe frontul de Rasarit. Pentru o singura poezie, „Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane“ - devenita celebra si arhicunoscuta - , poetul Radu Gyr a fost condamnat la moarte, dupa care i s-a comutat pedeapsa in munca silnica pe viata. Radu Gyr era un „personaj“ foarte cunoscut in România, chiar in Craiova. Tudor Ilie, tatal celebrului artist Tudor Gheorghe, l-a cunoscut pentru prima oara in inchisoare, pe care a denumit-o „Facultatea neagra“, facând sapte ani de detentie, „invatând“ in aceeasi celula alaturi de parintele Staniloaie, Nichifor Crainic, Radu Gyr si Petre Tutea. Simona Popa, fiica poetului, intr-un interviu acordat lui Nicolae Tescanu - in urma cu tre

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aeroportul Băneasa se închide pentru trei săptămâni. Lucrări de modernizare de peste 2 milioane de euro

Ziare.com acum 2 ore
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a anunțat începerea lucrărilor de intervenție și întreținere la pista Aeroportului din Băneasa. Aeroportul va fi închis trei săptămâni pentru lucrări la pistă, care depășesc 2,12 milioane euro și reali

Vreme neobișnuită în luna octombrie. Prognoza actualizată de meteorologi

HotNews acum 3 ore
Temperaturile se vor situa peste cele obişnuite şi în luna octombrie, au anunţat marţi meteorologii, care au făcut publică prognoza pentru intervalul 23 septembrie – 21 octombrie. În prima săptămână din octombrie, cantităţile de precipitaţii se vor

Percheziţii la persoane suspectate că au transmis online, fără drept, toate programele de televiziune din România încă din 2022

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii şi procurorii fac marţi, 24 septembrie, percheziţii în judeţul Vâlcea, la persoane suspectate că au transmis pe internet, fără drept, toate programele de televiziune din România încă din 2022. La audieri vor fi duse mai multe persoane şi

Elevi ai unui liceu din Brașov, acuzați că au drogat și răpit o colegă. Adolescenta reclamă că a fost violată la cabană, în timpul unei excursii la munte

Libertatea acum 2 ore
Mai mulți elevi ai unui colegiu din Brașov vor fi audiați la sediul DIICOT într-un dosar de viol, agresiune sexuală, lipsire de libertate în mod ilegal și pornografie infantilă.Victima este o adolescentă care acuză că a fost drogată și ulterior abuz

Poliţia spaniolă a arestat cinci persoane care au înşelat două femei cu peste 300.000 de euro după ce s-au dat drept actorul Brad Pitt

News.ro acum o ora
Poliţia spaniolă a arestat cinci persoane acuzate că au înşelat două femei cu 325.000 de euro, dându-se drept starul hollywoodian Brad Pitt pe internet, relatează The Guardian. Suspecţii au luat legătura cu femeile pe o pagină de internet destinată

INSP: 2.252 de noi cazuri de Covid-19 şi 15 decese, înregistrate în ultima săptămână

Mediafax acum 52 minute
Conform statisticilor, în perioada 16-22 septembrie, au fost înregistrate 2.252 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în scădere cu 19,7% faţă de săptămâna precedentă. 663 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi rei

PENNY desfășoară o campanie de loializare prin care clienții pot ajuta tinerii să meargă la liceu

Ziua Constanta acum 40 minute
Arta culinară cere inspirație și creativitate, îndemânare în lucrul cu ingredientele, dozarea corectă a mirodeniilor și folosirea ustensilelor de gătit potrivite. Ca să poți obține gustul desăvârșit, textura perfectă și aroma savuroasă a preparatulu

Germania și Franța duc Europa în recesiune. Care sunt problemele majore cu care se confruntă cele două țări

Ziare.com acum 5 ore
Europa pare să se apropie de o recesiune, în contextul în care principalele sale economii, Germania și Franța, se confruntă cu dificultăți economice și politice interne, potrivit CNBC. Activitatea firmelor din sectoarele de producție și servicii din

Zelenski, în SUA: „Suntem mai aproape de sfârşitul războiului”

Mediafax acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, într-un interviu acordat luni pentru ABC News, că Ucraina se apropie de sfârşitul războiului cu Rusia, adăugând că preşedintele rus Vladimir Putin ar fi „speriat” de incursiunile ucrainene din re

Comandant român de cursă lungă, recompensat cu distincţia ”Curaj şi profesionalism” după ce a salvat un cetăţean australian aflat în derivă pe mare / Bărbatul era în hipotermie şi în stare de şoc, după multe ore petrecute pe o bărcuţă – FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Comandantul român de cursă lungă Marius Manuel Rădulescu a fost recompensat cu distincţia ”Curaj şi profesionalism” după ce a salvat un cetăţean australian aflat în derivă pe mare. Incidentul s-a petrecut în 20 semtembrie, pe o mare cu grad de inten

Vremea

București
acum

26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mar.

18°/24°
mie.

19°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

12°/24°
mie.

14°/25°
joi

13°/26°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/29°