Există şi pentru presă, ca şi pentru alte cinstite activităţi umane, mituri fondatoare, la care indivizii se raportează dînd ochii peste cap cu evlavie. Există precursori (unii dintre ei sînt încă în viaţă) ale căror nume fac să-i umple de respect pe jurnalişti. Sînt profesioniştii cu majusculă, înaintemergătorii şi întîistătătorii breslei, de la care orice jurnalist onest e bine să se revendice.
Gîndiţi-vă, de exemplu, la felul cum cei din TVR îl invocă pe Tudor Vornicu. Tudor Vornicu a făcut televiziune adevărată, de calitate, el ne-a învăţat meserie, sîntem cu toţii formaţi la şcoala lui Tudor Vornicu... Nu punem la socoteală ce mare televiziune se făcea pe vremea comunismului, cînd încetul cu încetul programul a ajuns să fie restrîns la doar două ore, nici valoarea jurnalistică a emisiunilor făcute de maestru, nici propaganda lor subtilă, nici calitatea lui de colaborator al Securităţii. A fost un mare om şi-un mare profesionist!
Multor jurnalişti din presa scrisă, ajunşi astăzi voci cunoscute, le-a fost baci Ion Cristoiu (chiar dacă nu pînă la adînci bătrîneţi). Unii vorbesc cu mîndrie de "şcoala Ion Cristoiu" pe care au absolvit-o, pe baricadele meseriei. Mă întreb ce putea să le predea Cristoiu. Bagajul cu care a venit din presa comunistă sau noile deprinderi jurnalistice, pe care le-a învăţat el însuşi după â89 şi în care găinile violate jucau un rol esenţial? Să ne uităm la ce presă a făcut de fapt Ion Cristoiu sau la prestaţiile lui de acum, de la televiziunea lui Voiculescu, pentru a avea un portret al profesionistului şi al deontologiei lui. La un aşa Învăţător, ce ne mai mirăm că presa de astăzi e aşa cum e? Un alt guru al jurnalismului românesc postrevoluţionar este Mihai Tatulici. Şi el, desigur, un as al profesiei, care şi-a dovedit, de-a lungul timpului, calităţile. Ce calităţi? Păi, spre exemplu, faptul că toate instituţiile mass-
