Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sancţiuni pentru nerespectarea curăţeniei

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 1 martie 2007 ·

Sighişorenii care nu asigură şi menţin curăţenia în jurul imobilelor în care locuiesc sau pe care le deţin riscă să plătească amenzi între 100 şi 2500 lei noi. Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 140/2006, instituţiile publice, agenţii economici şi a cetăţeniii Sighişoarei sunt obligaţi să asigure şi să menţină în jurul imobilelor în care locuiesc sau le deţin sub orice formă "curăţenia trotuarelor, a rigolelor, a locurilor de parcare pe care le folosesc, să ia măsuri de oprire a scurgerii apelor pluviale de pe acoperiş direct pe trotuar acolo unde nu există jgheaburi şi burlane sau acestea sunt neîngrijite şi să menţină curăţenia trotuarelor şi a drumurilor – până la axul drumului. În baza aceleeaşi Hotărâri de Consiliu locuitorii municipiului trebuie să demareze acţiunea de decolmatare şi curăţare a şanţurilor şi rigolelor din faţa locuinţelor. Lucrătorii Serviciul Edilitar Gospodăresc vor monitoriza felul în care instituţiile, agenţii economici şi cetăţenii pun în practică aceste obligaţii. Până acum cei care nu respectau legea au primit doar avertismente însă muncipalitatea este hotărâtă să treacă la amenzi dacă obligaţiile privind asigurarea şi menţinerea curăţeniei vor fi ignorate în continuare.(F.C.)

Sighişorenii care nu asigură şi menţin curăţenia în jurul imobilelor în care locuiesc sau pe care le deţin riscă să plătească amenzi între 100 şi 2500 lei noi. Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 140/2006, instituţiile publice, agenţii economici şi a cetăţeniii Sighişoarei sunt obligaţi să asigure şi să menţină în jurul imobilelor în care locuiesc sau le deţin sub orice formă "curăţenia trotuarelor, a rigolelor, a locurilor de parcare pe care le folosesc, să ia măsuri de oprire a scurgerii apelor pluviale de pe acoperiş direct pe trotuar acolo unde nu există jgheaburi şi burlane sau acestea sunt neîngrijite şi să menţină curăţenia trotuarelor şi

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum o ora
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Dosarul uciderii lui Gheorghe Ursu se rejudecă. Torționarii disidentului au fost inițial achitați

HotNews acum 52 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în cursul zilei de astăzi, 12 decembrie 2024, apelul formulat de Parchetul General împotriva deciziei de achitare a foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați că l-au torturat

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum 51 minute
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită / Trei pacienți puși sub acuzare pentru dare de mită

HotNews acum 25 minute
Dosarul lui Nelu Tătaru a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți și Casație și Justiție pentru că acesta avea calitatea de deputat la data faptelor. Luni, magistrații vor decide dacă vor menține măsura controlului judiciar în cazul lui Nelu Tă

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 34 minute
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 20 minute
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum 2 ore
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 5 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°