O ştire aparent neutră, dar care ne priveşte pe toţi, mi-a atras atenţia în timp ce urmăream fluxul de ştiri al agenţiilor de presă internaţionale. Germania, ţară care deţine preşedinţia UE, a lansat un apel pentru reluarea dezbaterii asupra tratatului de Constituţie Europeană, proiect tras pe linie moartă după votul negativ exprimat în urmă cu doi ani de francezi şi olandezi. Propunerea nemţilor vizează introducerea unei referiri la originea creştină a Europei şi adoptarea unei legislaţii care să eficientizeze instituţiile colosului dirijat de la Bruxelles. Dacă în privinţa primei iniţiative sunt puţine şanse de succes, şansele umanizării monstrului birocratic sunt de-a dreptul nule. Sunt convins că prea puţină lume ştie că proiectul constituţional năşit de Valéry Giscard dţEstaing este un monument de tehnocraţie şi ermetism care conţine nu mai puţin de 458 de articole lăbărţate pe 400 de pagini, la care se adaugă numeroase anexe şi trimiteri la alte articole sau tratate europene anterioare. Cine are curiozitatea şi răbdarea să le parcurgă va constata că mult trâmbiţatele drepturi şi libertăţi europene capătă, în interpretarea anexelor, o semnificaţie care aminteşte mai degrabă de nuanţele unui stat totalitar şi poliţienesc. De exemplu, în cazul articolului II-61, care statutează că "nimeni nu poate fi condamnat la pedeapsa cu moartea sau executat", paragraful 3 din anexa12 a articolului mai sus menţionat precizează că moartea nu este considerată o violare a dreptului la viaţă dacă ea rezultă în urma utilizării forţei "pentru a reprima o revoltă sau o insurecţie". De asemenea, se specifică faptul că un stat poate recurge la pedeaspa cu moartea în cazul actelor comise pe timp de război sau de pericol iminent de război." Tratatul nu explică ce se înţelege prin "pericol iminent de război" – o definiţie extrem de subiectivă care poate fi folosită oricând ca pretext