Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O mică atenţie, în contul spitalelor

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 1 martie 2007 ·

Proiectul de lege iniţiat de medicul Raed Arafat privind reorganizarea Unităţiilor de Primiri Urgenţe aflat în dezbatere pe site-ul Ministerului Sănătăţii (MS) cuprinde un subpunct care propune ca pacienţii să nu mai ofere bani sau cadouri medicilor, ci să facă donaţii în conturile spitalelor. Pacienţii mulţumiţi de serviciile medicilor din secţiile de urgenţă ale spitalelor din toată ţara vor trebui să renunţe pe viitor, la cadourile prin care îşi manifestă recunoştiinţa. Se acceptă însă în continuare "atenţii simbolice, fără valoare financiară semnificativă". Potrivit variantei nefinalizate a actului normativ, se interzice medicilor de la departamentele de urgenţă să primească bani sau cadouri de la pacienţi sau de la rudele acestora. Dacă aceştia vor să-şi arate recunoştinta faţă de personalul medical, o pot face printr-o donaţie în contul spitalului, ca în cele din Europa. Raed Arafat, consideră ca interzicerea oricărui cadou este o reglementare care ar trebui să vizeze şi pacienţii. "Şi bolnavul trebuie să ştie să nu dea. Chiar dacă urgenţele reprezintă domeniul în care medicii se pretează cel mai puţin la aşa ceva, lucrul acesta trebuie reglementat.", susţine şeful SMURD Târgu-Mureş.

Medicul Raed Arafat este cel care a creat la începutul anilor '90 primul Serviciu Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) din România, la Târgu-Mureş. Medicul conduce acum Comisia de Medicina de Urgentă şi Dezastre din MS şi a pus pe picioare mai multe unitati SMURD în restul ţării.(I.O.)

Proiectul de lege iniţiat de medicul Raed Arafat privind reorganizarea Unităţiilor de Primiri Urgenţe aflat în dezbatere pe site-ul Ministerului Sănătăţii (MS) cuprinde un subpunct care propune ca pacienţii să nu mai ofere bani sau cadouri medicilor, ci să facă donaţii în conturile spitalelor. Pacienţii mulţumiţi de serviciile medicilor din secţiile de urgenţă ale spita

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD, PNL, USR și UDMR au ajuns la un acord pentru formarea unei coaliții de guvernare

Wall-Street.ro acum 56 minute
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, în calitate de formaţiuni politice pro-europene, au convenit constituirea unei coaliţii, acest aspect fiind parte a unei rezoluţii comune. "Noi,

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT,referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spune SRI

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 2 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 4 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

DOCUMENT SRI: Bogdan Peșchir i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Acesta a lucrat la firme asociate cu criptomonede, deținute de Gabriel Prodănescu / O firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok

G4Media acum 2 ore
În documentul prezentat în CSAT, care a fost declasificat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, Serviciul Român de Informații (SRI) precizează că Bogdan Peșchir, care are afaceri în Brașov, i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste

Tensiuni în Marea Baltică: Focuri de avertisment trase de o navă rusească asupra unui elicopter german

Ziare.com acum o ora
Un nou incident în Marea Baltică a stârnit îngrijorări cu privire la o posibilă escaladare a conflictului între Rusia și NATO. O navă de război rusească ar fi tras focuri de avertisment asupra unui elicopter german, care efectua patrulări de suprave

Elena Lasconi, conversație telefonică cu președinta din Georgia: „Nu voi lăsa România în ghearele lui Putin”

HotNews acum 4 ore
Vladimir Putin nu trebuie lăsat să întoarcă România, Georgia sau Republica Moldova din drumul lor spre Occident, a transmis Elena Lasconi, la finalul unei discuții avute cu președinta pro-europeană din Georgia, Salome Zurabişvili, potrivit unui comu

Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok / Copiii sunt din localităţi diferite / Doi au fost operaţi

News.ro acum 8 ore
Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok. Copiii sunt din localităţi diferite şi au suferit numeroase fracturi, doi având nevoie de operaţie. ”Trei ad

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

Metalul Buzău – Dinamo 0-0: Remiză fără goluri, „Câinii" rămân fără victorie în Cupa României

Mediafax acum o ora
Metalul Buzău şi Dinamo au terminat la egalitate, scor 0-0, într-o partidă din etapa a doua a Cupei României, disputată miercuri pe stadionul din Buzău. Meciul a fost unul echilibrat, în care cele două apărări au excelat, fazele de poartă periculoas

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
Constanta
acum

mie.

1°/8°
joi

5°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°