Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitsubishi România estimează creşterea vânzărilor cu 75% pentru acest an

Publicat in Adevarul, joi 1 martie 2007 ·

Importatorul Mitsubishi şi-a propus în 2007 o creştere cu 75% a vânzărilor sale, până la 3.000 de unităţi, dintre care o treime vor fi din noua generaţie a modelului Outlander pe care Importatorul Mitsubishi şi-a propus în 2007 o creştere cu 75% a vânzărilor sale, până la 3.000 de unităţi, dintre care o treime vor fi din noua generaţie a modelului Outlander pe care importatorul a lansat-o pe piaţă marţi. M Car Trading, parte a grupului Ţiriac Auto, a vândut anul trecut pe piaţa românească 1.722 de vehicule Mitsubishi, dintre care 1.337 au fost autoturisme, iar restul de 385 au fost vehicule comerciale. Faţă de 2005, când românii au cumpărat aproximativ 1.250 de automobile Mitsubishi, vânzările au crescut cu 37%. M Car Trading vinde modelele Mitsubishi printr-o reţea naţională de 15 dealeri. Pentru anul acesta, reprezentanţii companiei au spus că aşteaptă vânzări cu 75% mai mari, pe fondul lansării noilor generaţii ale modelelor Outlander, Pajero şi Lancer. Dacă cel din urmă va intra pe piaţă în toamnă, celelalte două modele au fost lansate oficial marţi 27 februarie. Outlander este cel mai mic vehicul de teren al Mitsubishi, a cărui gamă off-road mai cuprinde automobilul de teren de dimensiuni mari Pajero şi pick-up-ul L 200. Outlander a ajuns la a doua generaţie, care a fost lansată în Japonia în 2005, iar pe plan european şi-a făcut debutul la Salonul de la Paris toamna trecută. Pentru România, ţinta de vânzări este de 1.000 unităţi în acest an, iar comercializarea primei generaţii va înceta după ce importatorul va vinde cele 18 maşini pe care le mai are în stoc. Noul Outlander este propulsat de un derivat din motorul diesel furnizat de Volkswagen, cu capacitate cilindrică de 1.968 cm cubi şi 140 de cai putere. Ulterior vor fi lansate şi două motoare pe benzină cu puteri de 170, respectiv 220 de cai putere. În funcţie de dotări, preţurile noului Outlander cu motor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB joacă joi cu PAOK pentru calificarea în optimile Ligii Europa. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1. Meciul se dispută pe Arena Naţională

News.ro acum 2 ore
FCSB joacă, joi seară, cu formaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, în returul play-off-ului Ligii Europa. Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 19.45. În tur, FCSB s-a impus cu 2-1, la Salonic. Meciul va fi arbittrat de o brigad

Trump spune că Rusia are „cărţile în mână” în negocierile privind conflictul din Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, miercuri seară, că Moscova are „cărţile în mână” în negocierile pentru a încerca să pună capăt războiului din Ucraina, declanşat de invazia Rusiei în urmă cu aproape trei ani „Cred că ruşii vor ca războ

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 10 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Microsoft dezvoltă un cip care ar putea aduce la realitate computerele cuantice în doar câţiva ani

News.ro acum o ora
Microsoft a dezvăluit miercuri un nou cip care, potrivit companiei, demonstrează că computerele cuantice ar putea deveni realitate în "câţiva ani, nu în decenii", transmite Reuters. Prin această declaraţie, Microsoft se alătură companiilor Google şi

Volodimir Zelenski se întâlneşte, joi, cu emisarul american Keith Kellogg, într-un context tensionat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să îl primească joi pe emisarul special american Keith Kellogg, după ce a fost aspru criticat de omologul său american Donald Trump, care l-a numit „dictator”. Liderul ucrainean, a cărui poziţie pare

Administraţia Trump vrea să reducă bugetul Pentagonului. Comandamentul European nu se află pe lista de excepții

HotNews acum o ora
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a cerut personalului său să se pregătească pentru reducerea bugetului militar american cu zeci de miliarde de dolari pe an, potrivit Washington Post, o decizie care ar putea provoca o opoziţie puternică

Mike Pence, fostul vicepreşedinte al lui Donald Trump: „Dle preşedinte, nu Ucraina a început acest război”. Alte reacţii interne şi internaţionale stârnite de comentariile controversate ale preşedintelui american

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a acuzat miercuri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski că este un „dictator” şi l-a avertizat că trebuie să acţioneze rapid pentru a asigura pacea sau riscă să-şi piardă ţara, adâncind o dispută între cei

Trump avertizează că al treilea război mondial nu este „aşa departe”, dar spune că nu se va întâmpla în timpul preşedinţiei sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a subliniat miercuri, la o conferinţă cu investitori, conflictele în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu şi Ucraina, avertizând că „al treilea război mondial” nu este „aşa departe”, dar a spus că atât timp cât el este

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 9 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Vremea

București
acum

-5°
joi

-10°/-0°
vin.

-5°/-1°
sâm.

-6°/-2°
dum.

-5°/-1°
Iasi
acum

-2°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/-0°
Constanta
acum

-7°
joi

-7°/2°
vin.

-3°/-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-5°/1°
sâm.

-5°/2°
dum.

-3°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°