1.
Ilie David nu prea lincezea prin birourile „Stanoiu“, agentie loto, colectind bilete contra comision platit de firma. Batea strazile in Grant si Filantropia sa plaseze (hai, ca saptamina asta cistigi) meseriasilor, tatelor, pravaliasilor, negustorilor, vaduvelor, mici iluzii. Si, cu razboiul, erau destule. Pe la cite una mai si innopta, sa ii tina de urit. C-o avea p-asta cu femeile, ii placeau. Era un vinzator prin nastere. Te imbrobodea, te aburea, te incinta. iti intra in curte, se ferea de ciine, le stia frica. Ati observat? Totdeauna unui schiop ii e frica de ciini. Zimbea de i se invineteau urechile. Te lua la prelucrat, scotea din servieta un carnet. Completa biletelul pe genunchi. ii placea sa scrie de cind facuse Comerciala, 3 ani. Avea un creion chimic, asa trebuiau completate biletele loto. Un intreg ceremonial, bre. Lumea juca sume mici, cu rivna, sperind sa se imbogateasca peste noapte. Cotizau amaritii, mahalalele. Numai Stanoiu facea parale din asta. Ilie visa sa deschida odata propria lui agentie. Se voia patron, intr-un birou cu ferestre mari, cu o secretara draguta si un sofer politicos la scara. Pina atunci invirtea mici afaceri. Cu razboiul lipseau multe. Gaseai la Ilie suruburi, sulfamide, ulei. Lumea il stia si il accepta. Nascut, trait in cartier. Sonticaia dintr-un picior, suferise o operatie chiar inainte sa inceapa razboiul, in ’40, care nu prea reusise. Si, de atunci, stingul era mai scurt cu 5 cm. Asta il salvase sa nu degere la Stalingrad. Ducea, sa nu il minie pe Dumnezeu, o viata buna prin Bucuresti. Circiumile dese, femeile fara barbati.
Dusi mai toti cu armata, in Rusia, in „cruciada Europei impotriva bolsevismului“. El stia sa se aranjeze. Grant-ul era un paradis. Pina nu le-a dat prin tartacuta americanilor&englezilor sa bata calea ferata. Se imagina sus in carlinga, calcind la secunda dolofana. Drag i-ar fi
