La 1811, medicul Capitalei, Constantin Caracaş, speriat de numărul mare de bolnavi întîlniţi pe uliţele mahalalelor, lansează o campanie de sensibilizare a concetăţenilor în vederea ridicării unui spital pentru îngrijirea săracilor. Cu ajutorul marelui agă, marele vornic Grigore Băleanu deschide o subscripţie, făgăduind "să-i caute fără plată, toată viaţa lui" pe toţi bolnavii săraci. Ideea medicului este sprijinită de toate păturile sociale, de la creştini milostivi şi mahalagii pioşi, de la clerici şi negustori bogaţi, pînă la marii boieri şi domnul Caragea. Astfel încît, în 1815 se ridică în afara oraşului un spital, exclusiv pentru îngrijirea săracilor, care are printre efori pe cei cu mare dare de mînă, dar antrenaţi şi în alcătuirea regulamentelor de funcţionare: episcopul Buzăului Constantin Filitis, marele ban Grigore Brâncoveanu, marele ban Radu Golescu marele logofăt George Golescu, aga Constantin Golescu, vornicul Nicolae Văcărescu, hatmanul Constantin Greceanu. Spitalul se află, în mare parte, sub grija medicului Caracaş. Ştie însă că introducerea unor boieri de frunte ai politiei în eforia spitalului îi poate aduce ajutor şi sprijin în susţinerea financiară indispensabilă unei astfel de operaţiuni, bazată exclusiv pe bunăvoinţa publică. Într-un astfel de loc unde se perindă săraci, calici şi vagabonzi, purtători ai unor boli diferite şi contagioase, se impune respectarea unei discipline. Iată cîteva extrase din prevederile regulamentului de funcţionare:

"Despre bolnavi

* Bolnavul n-are voie să ceară voe să ceară elemoisină (pomană) de la vizitatorii spitalului şi chiar dacă vreunul din aceştia i-ar oferi ceva nu trebuie să primească fiindcă de la spital are tot ce-i trebuie. * Nici un bolnav să nu îndrăznească să dăruiască cu ceva pe vreunul din servitorii spitalului, căci, dacă se vor descoperi, vor fi pedepsiţi amîndoi.

Despre î