Doamne, ce bine era inainte de 1989! Bunii cu bunii, raii cu raii, stiai la ce sa te-astepti. Daca, de pilda, deschideai Saptamina lui Barbu, erai sigur ca n-o sa gasesti o cronica literara a lui Manolescu. Daca-ti era dor de o injuratura proaspata, neaosa, verde si româneasca, il cautai pe Alcibiade, nu mergeai la România literara.
In fond, separarea asta, benefica si decenta, la urma urmelor, nu facea decit sa perpetueze modelul antebelic: vi-i puteti imagina pe Eugen Ionescu sau pe Petru Comarnescu semnind in Sfarma Piatra? Era simplu. Cercetatorul care se inhama sa citeasca presa interbelica – n-am facut-o, mais j’en sais quelque chose – intelege repede cum stau lucrurile, care-s pozitiile, pe cine unde sa caute.
Dar ia incercati sa va imaginati reactia unui ipotetic cercetator de peste o suta de ani dornic sa refaca anii de-acum. Ce face el? Da fuga la Biblioteca Academiei (sa speram ca va mai exista) si se pune pe citit. Ei, eu zic ca nu pricepe nimic. Iata, de exemplu, Ziua. Da acolo peste textele lui Roncea, Hoandra, Stoenescu si care-or mai fi. Citeste toate ocarile aruncate in ziarul ala in capul lui Plesu, Liiceanu, Patapievici, Alex. Leo Serban, ale fruntasilor societatii civile, al Monicai Macovei. Citeste pseudoanalizele politice ale intelectualului becaliot Dan Pavel.
E clar, isi zice, am inteles, stiu in ce teanc sa-l pun. Alaturi de ele insa, uneori in acelasi numar, da de Gabriel Andreescu, fost disident, care si el il injura pe Plesu, dar apara restul societatii civile. Da apoi de Zoe Petre, intelectual de o calitate dincolo de orice indoiala, ale carei articole spun cu totul altceva decit ale lui Roncea et comp. Gaseste comentariile politice ale lui Ion Bogdan Lefter. Ii gaseste pe Eugen Simion, pe Bedros Horasangian si pe Iulia Popovici, care scriu olimpian despre arta si cultura, il gaseste pe Ioan Grosan cu art
