Satul din care provin bunicii mei se află la doar cîţiva kilometri de Slatina, aşa că majoritatea locuitorilor săi au avut deseori contact cu viaţa de la oraş. Au existat dintotdeauna termene de comparaţie şi diverse argumente ale oamenilor simpli, pro sau contra traiului mai "sănătos" de la ţară. Mulţi dintre tineri au plecat deja, preferînd confortul apartamentelor de bloc şi străzile astfaltate, lăsînd în urmă, fără prea mari regrete, uliţele prăfoase, căci aşa arată toate în Oltenia rurală, şi casele bătrîneşti cu latrina în fundul curţii. Pînă la vîrsta şcolarizării, copiii cresc la ţară, sub supravegherea bunicilor, din motive de "aer curat", locuri de joacă puţin periculoase şi, nu în ultimul rînd, mîncare fără E-uri şi conservanţi. Dar să vedem în ce constă un mic dejun "consistent" în Oltenia: ouă ochiuri prăjite în untură, în tigaie, alături de cîrnaţi afumaţi sau chiar carne de porc conservată prin metode naturale, aşa-zisa "garniţă". Eventual, vara, se mai taie cîte o roşie. Pe parcursul zilei, cînd li se face foame, copiii mai primesc cîte o gustare care constă în pîine unsă cu untură şi cu ceapă. Degeaba tînjesc ei după "Danonino" sau "salam săsesc", căci "proviziile" aduse de părinţi se termină repede, iar la magazinul mixt sătesc, mezelurile au prins mîzgă, iar în materie de dulciuri, pe rafturi zac doar napolitane ieftine, cu termene de garanţie expirate. Copiii nu se îngraşă peste măsură şi, desigur, n-au probleme cardiovasculare, însă poate fi ceea ce americanii numesc a good start. În privinţa vieţii adulţilor "sănătoşi", ei îşi iau acest mic dejun cînd se crapă de ziuă, "asezonat" cu un păhărel de ţuică, după care pleacă pe la munci. Aflaţi într-o zonă producătoare şi de ţuică, şi de vin, ţăranii de aici beau de sting de dimineaţa pînă seara, fără a fi însă alcoolici. E o tradiţie ca iarna vinul (foarte slab, e adevărat) să înlocuiască apa d