Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii municipali au aprobat acordul de parteneriat pentru infiintarea zonei de dezvoltare intercomunitare

Publicat in Vocea Brailei, joi 1 martie 2007 ·

Desi teoretic toata lumea este de acord cu infiintarea unei zone de dezvoltare intercomunitara situata intre municipiile Braila si Galati, pe teritoriul judetului Braila, aprobarea acordului de parteneriat intre cei 4 factori implicati a creat ieri discutii de peste jumatate de ora in cadrul CLM. Totul a pornit de la intrebarile consilierului democrat Mihaela Picu, referitoare la existenta unei baze legale in care se pot aloca bani pentru parteneriat si la oportunitatea implicarii consiliului local Vadeni in parteneriat. Totodata, aceasta a solicitat informatii despre ce are de gind sa se realizeze in aceasta zona. La rindul sau, colegul acesteia de partid, Victor Neagu, a ridicat problema initierii unei dezbateri publice, prin care cetatenii Brailei sa fie informati despre planurile autoritatilor si sa li se solicite parerea cu privire la acestea. La propunerea democratului au raspuns insa consilierii sociali-democrati Doru Damian si Sorin Bosneag, care au replicat ca, in contextul in care, deocamdata, e vorba de un acord, nu e nevoie nici de implicarea in parteneriat a comunei Vadeni si nici de organizarea unor dezbateri publice. De aceeasi parere s-a aratat si consilierul liberal Vasile Varga, care a explicat: "Acum, asa cum s-a mai explicat, nu e vorba decit de un acord de principiu. Nu e nevoie sa implicam comuna Vadeni, chiar daca in mare se lucreaza pe teritoriul ei. Banuiesc ca CJ a discutat deja pe tema asta cu reprezentantii primariei Vadeni. Iar cetatenii Brailei trebuia intrebati mai de mult, nu acum. Daca e cazul, vor putea fi consultati dupa ce se va sti clar ce se va face in zona. Ulterior, acest parteneriat poate fi completat cu altcineva". La rindul sau, Sorin Bosneag a atras atentia colegilor ca o noua runda de discutii pe aceasta tema nu face decit sa amine lucrurile si mai mult, si eventual sa lase Braila pe dinafara evolutiei, asa cum se intimpla

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 48 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Alina Gorghiu: Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din guvernul PSD-PNL

Mediafax acum o ora
Guvernarea cu PSD nu e uşoară, vă spune unul din miniştrii din Cabinetul acesta în care guvernul e PSD -PNL, spune Alina Gorghiu, la o acţiune electorală în Piteşti. Ea exclude o colaborare PSD-PNL în judeţul Argeş.

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°