O sală mare cu mese rotunde şi canapele tapisate cu stofă bej, în culoarea mochetei, printre care schiori încălţaţi în clăpari îşi duc fiecare tava cu mîncare. În stînga mea e o familie de englezi: el slab şi înalt, cu obrajii plini de vinişoare roşii, ea enormă, copilul aproape la fel ca mama şi cu faţa ca o burtă. Toţi trei "sorb" spaghete bologneze. Ea are costum de schi, luat probabil de la măsuri speciale, şi bocanci de snowboard. Mă întreb cum o reuşi să se dea cu aşa ceva la cele minimum 120 de kilograme ale ei. La masa din dreapta, o nemţoaică (sau austriacă) zace răsturnată pe canapea, într-o abandonare totală a propriului trup, epuizată probabil de efort. Doi bărbaţi mai în vîrstă cu două femeiuşti după ei, îmbrăcate în costume de schi sclipitoare, cer voie să se aşeze la masă, lîngă nemţoaică. Pe tăvile luate de la autoservire are fiecare cîte o mică sticlă de şampanie şi salată cu somon fumé. Sînt ruşi. Pe geamurile cît peretele se poate admira muntele alb, cu vîrfuri de peste trei mii de metri, învăluite în ceţuri lăptoase. Mi-aduc aminte de Muntele Vrăjit al lui Thomas Mann şi de madame Chauchat. Sîntem la peste 2000 de metri altitudine şi afară sînt mese la care lumea mănîncă şi bea multă bere. Numai schiori. La intrarea în autoservire am văzut şi un bancomat.

Nemţoaica se scoală alene şi îşi îndreaptă bretelele peste sînii rotunzi. Picioarele în clăpari o poartă greoi către toaletă. Am băut cam multă bere şi am şi mîncat prea mult. Au însă austriecii un digestiv grozav: "Jager Maister". Ar trebui să-mi iau o sticluţă. Afară a început să ningă cu fulgi mari şi din ce în ce mai deşi. Lumea de la terasă nu se sinchiseşte. Le ninge în farfurii şi în halbele de bere, dar nu le pasă. Sînt toţi încălziţi de la schiat (sau de la alcool). Cele patru telescaune din căldare cară întruna sute, dacă nu chiar mii de oameni, spre vîrfuri sau spre alte ins