Care trebuie sa fie principala calitate a unui tren de jucarie? - iata o intrebare la care cu siguranta stiti raspunsul daca aveti copii mici, dar cu totul in afara oricaror preocupari daca nu sunteti parinti, ori daca micutii dv. fumeaza de mult. Din pacate, a doua varianta pare sa fie valabila si pentru producatorii de jucarii. Nu romani, de altfel, caci dintre nenumaratele sortimente de trenulete care se pot gasi prin magazine, nici unul - dupa stirea mea - nu este produs in Romania. Apropo, se mai face vreo jucarie pe meleagurile noastre? Daca o sa va aruncati ochii pe tarabele din parcuri si piete ori in raioanele de profil ale en-gros-urilor, o sa constatati ca nu discutam decat de la Honk Kong incolo. Dar asta e alta problema. De gasit, asadar, se gasesc. Multe. De aproape orice dimensiuni, de la cele pe care si un copil abia daca le poate apuca intre degetele, riscand sa le vatame, mai indicata parand a fi o penseta; pana la unele in care ti-ai putea urca odrasla cu totul, cu conditia sa ai loc intr-o camera de trei pe patru sa intinzi sine cu diametrul de zece.
Si, ma rog, cum ar trebui sa fie trenuletele astea intai si-ntai? Frumoase? Simtul estetic al copiilor este la fel de putin dezvoltat ca si acela al moralitatii. Complexe? Observati va rog cum copiii, fara exceptie, prefera sa se joace cu bete si pietricele decat cu sofisticarii electronice - cel putin pana descopera calculatorul, pe care dupa aia nu prea mai aveti cum sa-l acoperiti la loc. Poate ca trenuletele sunt cu atat mai apreciate de copii cu cat reproduc mai fidel modelele reale, la nivelul de detalii ale niturilor? Haida-de! Uite, exact la asta se uita micutii, alergand la Larousse sa compare pozele de-acolo ale trenurilor cu ce le-a adus Mos Craciun!
Cum ziceam, daca tropaie la dv. in casa macar doua picioruse sub marimea 30, si daca "Sa traiti bine!" v-a permis sa cumparati
