Ediţia de Scrieri Tudor Arghezi a început în 1962 ca o ediţie supravegheată de autor şi se încheie în 2006 ca o ediţie îngrijită de Mitzura Arghezi şi Traian Radu. De-a lungul a 45 de ani au apărut 46 de volume. Ritmul de un volum pe an (în medie) nu e rău, dacă îl raportăm la ritmul altor ediţii. Totuşi, aproape o jumătate de secol e prea mult pentru restituirea integrală a operei unui clasic al modernităţii noastre. Să ne bucurăm că a fost încheiată şi că am prins această încheiere. E un privilegiu rar, în felul în care decurg lucrurile la noi pe terenul restituirii operei marilor scriitori. Eugen Simion, în prefaţa de salut, Cuvânt de încheiere, remarcă situaţia de excepţie: "Este, de nu mă înşel, prima ediţie de autor care nu se pierde pe drum. O dovadă că Ťadamismulť nostru cultural nu este o fatalitate". Dintre marii scriitori interbelici, numai lui Mihail Sadoveanu i s-a mai îngăduit să proiecteze o ediţie de autor, care însă nu a fost dusă până la capăt. Celorlalţi (G. Călinescu, Lucian Blaga, Camil Petrescu, V. Voiculescu, nici măcar lui Cezar Petrescu) nu li s-a permis. De această iniţiativă a ediţiilor de autor au profitat alţii, scriitorii agreaţi de regimul comunist, consideraţi astăzi de al doilea plan, a căror operă punea mai puţine probleme ideologice: Ion Pas, I. Peltz, Victor Eftimiu, Mihai Beniuc, Geo Bogza, Eugen Jebeleanu, Miron Radu Paraschivescu, Maria Banuş, Zaharia Stancu, dar şi Adrian Maniu, Al. A. Philippide, I. Agârbiceanu. Cronologia acestor ediţii are semnificaţiile ei, în privinţa acceptării şi promovării în epocă. Prima este seria de Opere ale lui Mihail Sadoveanu, care începe în 1954. A doua, cronologic, este, dacă nu mă înşel, seria de Scrieri în proză (I-V, 1956-1960) de Geo Bogza, fără incendiara sa poezie. Sintagma agreată în epocă era aceea de "scrieri alese". A treia ar fi seria de trei volume (1957-1958) de Scrieri din trecut