Proiectul de Cod Penal, lansat astazi in dezbatere publica, prevede sanctionarea mai severa a celor care comit in mod repetat infractiuni, a precizat ministrul Justitiei, Monica Macovei, intr-o conferinta de presa.
Astfel, pedepsele cu amenda vor fi cumulate aritmetic, iar in cazul persoanelor sanctionate cu inchisoare, dar si cu amenda, vor fi executate ambele pedepse. In cazul comiterii mai multor infractiuni sanctionate cu inchisoare, se va executa pedeapsa cea mai grea.
Monica Macovei a precizat ca sistemul pedepselor este gandit "intr-un mod flexibil si modern", fiind "preluat din sistemele existente in statele membre UE". Ea a adaugat ca exista mai multe forme de executare a pedepselor, realizandu-se atat constrangerea infractorilor, cat si reintegrarea sociala a acestora.
Pe de alta parte, va creste numarul infractiunilor pentru care se pot aplica amenzi, de la 60, cate sunt prevazute in prezent, la 145. Valoarea unei zile amenda va fi cuprinsa intre 10 si 500 de lei.
Un element de noutate va fi posibilitatea executarii pedepsei cu amenda prin prestarea unei munci in folosul comunitatii.
Totodata, proiectul prevede ca nu va mai fi obligatorie interzicerea, pe durata pedepsei cu inchisoarea, a anumitor drepturi, precum cele parintesti sau cel de a vota. Judecatorul va decide in fiecare caz daca acestea pot fi sau nu mentinute.
De asemenea, ar putea fi largite drepturile care pot fi interzise dupa executarea pedepsei cu inchisoarea, de la 5, in prezent, la 14. Printre acestea se numara dreptul de a detine si folosi arme, de a conduce vehicule, de a participa la anumite manifestari publice, de a comunica cu familia victimei, dar si cu persoanele implicate in comiterea infractiunii.
Proiectul Codului Penal promovat de actualul ministru al Justitiei, Monica Macovei, este supus dezbat