Ele au apărut în epoca modernă a literaturii, când subiectele s-au individualizat, s-au liberalizat, faţă de clasicismul vechi.

De exemplu - exagerând - Iliada nu putea avea ceea ce astăzi numim, modern, motto. Cel mult ne putem gândi la Mehr Licht al lui Goethe în acest sens - mai multă lumină...

Orice carte, deci, acum are un motto care este oglinda textului întreg. Acesta devine tot atât de celebru ca şi volumul propriu-zis.

Nu mai ţin minte în ce operă a lui Gogol şi la ce se referă cuvintele... "O scară, repede o scară". Dar eu le iau ca un motto. El mă obsedează şi îl repet destul de des în scris.

Este încercarea disperată a scriitorului de a ieşi din infern cu o scară, cerând o scară să-i vină cât mai repede pentru a ieşi la suprafaţă.

Din toată literatura pe care am citit-o, propoziţia aceasta înfrigurată constituie cel mai dramatic strigăt pe care îl ascult în sinea mea, ca şi cum Gogol ar fi alături de mine.

*

Am fost inspirat când la Galeria cu viţă salbatică am pus motto-ul:

"Răstriştea treacă, s-o numim vis...

Cheile sună... tot s-a deschis."

(I. Heliade Radulescu - Sonet. La anul 1830)

Sinuciderea lui Chiril ne mântuieşte pe toţi, puşi într-o lumină tragică. Iluminarea e a omului indestructibil.

Referindu-mă tot la scrisul meu, alt motto pe care îl consider interesant este:

"Candor e pingis igneo."

Cugetarea Sfântului Ambrosio, care a trăit de la anul 340 la 397. Aceasta înseamnă să pictezi cu o candoare de foc, să zugrăveşti totul cu acea intensitate care să egaleze ce crede sfântul că trebuie arătat oamenilor.

Să pui foc în orice faci şi lucrezi. Motto-ul 1-am descoperit în Italia. Asta s-a petrecut în vechiul Vatican San Giovanni in Laterano, pe care îl străbăteam zilnic, adăpostindu-mă în el din cauza arşiţei romane.

La un moment dat, am v