Asistăm în prezent la procesul de adaptare şi asimilare a unui număr foarte mare de neologisme; de asemenea, continuă interferenţele între registrul popular şi cel cult, multe forme colocviale intrînd în uzul standard. Dincolo de îngrijorări şi lamentaţii, momentul e unul prielnic pentru a observa tendinţele vii ale limbii, zonele în care sistemul lingvistic acţionează cu mai multă putere şi consecvenţă. Una dintre zonele fără reguli absolute, dar cu tendinţe clare ale uzului, e accentuarea cuvintelor.

Constatăm, de exemplu, că numele comercial Carrefour este pronunţat, de o majoritate zdrobitoare de vorbitori, cu accent pe prima silabă: ş'karfurţ ; chiar mesajele publicitare înregistrate în magazinele reţelei de supermarketuri folosesc această accentuare. Îndepărtarea de pronunţia franceză, originară, cu accent pe silaba finală - şkar'furţ - a fost foarte rapidă şi faptul mi se pare destul de surprinzător; pentru că numele şi informaţiile contextuale pun destul de clar în legătură firma cu spaţiul francez, ceea ce ar putea activa scrupulul etimologic al vorbitorilor. E drept că, într-o epocă a globalizării şi a firmelor multinaţionale, numele comerciale nu mai sînt foarte legate de un spaţiu lingvistic dat, schimbarea modului de pronunţare nefiind percepută ca o gafă culturală, ca semn al ignoranţei demne de stigmatizare. Numele Orange e pronunţat la noi în versiune engleză - într-o transcriere aproximativă: ş'orindjţ - şi nu ca în franceză şo'rajţ, în ciuda faptului că firma de telefonie mobilă e, totuşi, franceză. Când însă chiar firma franceză îşi face publicitate în engleză (prin sloganuri, materiale adiţionale etc.), nu mai e de aşteptat ca vorbitorii să manifeste excesive preocupări filologice. De altfel, chiar denumirea Carrefour e pronunţată la noi, de unii, în manieră anglicizată (nu numai cu accentul pe prima silabă, dar şi cu un a foarte anterioriz