Panait Istrati considera că poate fi folositor cauzei proletare cu o singură condiţie: să nu scrie ca Barbusse. Autorul Focului efectuase primele lui călătorii în U.R.S.S. în anii 1927-1929 şi publicase, în 1930, volumul intitulat Russie. Membru al Partidului Comunist Francez, scriitorul ilustrează elocvent modul cum o anume convingere, oricît de sinceră şi de profundă în sine, poate fi total compromisă prin stîngăcia cu care o propagi. Unele pasaje ale cărţii dau senzaţia de parodie involuntară: "Studentul şi studenta care hoinăresc împreună discută despre cifrele de control stabilite prin cvasi-infailibilul Plan oficial de cinci ani... Iar Electrificarea este în U.R.S.S. un fel de zeitate publică. Armata Roşie şi G.P.U.-ul sînt iubite pentru că apără interesul general al oamenilor"; "această mulţime care devine noua rasă unificată a muncii nu este doar cea mai pură şi cea mai curată din cîte există, este şi cea mai fericită"; "Sper din inimă că Uniunea Sovietică nu va fi niciodată o altă Europă, şi sper şi mai mult că Eu­ro­pa va deveni o altă Uniune Sovietică" ş.a.m.d. Formarea "omului nou" n-ar presupune anihilarea personalităţii, ci dimpotrivă, expansiunea ei, întrucît "în faţa fie­căruia se deschid posibilităţi interzise exploataţilor care trăiesc în ţări cu patroni şi sclavi". Este greu de crezut că asemenea fraze ar fi putut să convingă pe cineva; mult mai probabil este că trezeau îndoieli, măcar în minţile dotate cu discernămînt.

E de observat totuşi că nici condeiul inflamat al lui Barbusse nu trece cu vederea unele falsificări ale realităţii, practicate curent de propaganda sovietică: "Fizionomia lui Alexei Maximovici şGorkiţ, cel puţin fizionomia lui actuală, este destul de alterată de către desenatori şi sensibil trădată de fotografii care se îmbulzesc în jurul lui. El nu aminteşte decît destul de vag nenumăratele lui portrete." Scriitorul francez