E atat de simplu de vorbit despreDinamo si Steaua în Cupa UEFA, încat toata lumea se straduieste sa greseasca. Marea traditie romaneasca a evadarii vorbite din realitate se simte agreabil în politica, dar nu e nicaieri mai bine primita decat în paginile presei care se ocupa de fotbal. Adevarul elementar si vizibil e ca fotbalul romanesc de club a reusit, în sfarsit, sa egaleze viteza de prabusire a Nationalei. Nu e nimic misterios în acest adevar derizoriu si repetat. Dinamo si Steaua joaca un fotbal prost si stabil, fotbalul tipic al echipelor care cauta fara succes accesul în prima jumatate a diviziei B europene. Locul lor e, de fapt, un pic deasupra puzderiei anonime care face trecerea de la Intertoto la subsolul UEFA. Nu e nici onorant, nici dezonorant. E, pur si simplu, real. Problema e alta: efortul neîncetat al presei de a transforma acest spectacol de umbre mizere într-o zona de mare interes, importanta si performanta. E imposibil de înteles cum anume poate cineva sa se ocupe de fotbalul romanesc, în termenii în care trateaza fotbalul mare. In aparenta, greseala vine din patriotism: nu îi putem micsora pe ai nostri, tocmai pentru ca sunt ai nostri. Nu e asa. Patriotismul presupune, în cazul capitularilor sau al neputintei, indignarea, critica si înstrainarea. Exilul. Nu e clar de ce anume nu ar putea fi fotbalul romanesc exilat din paginile presei sportive si reprimit abia atunci cand cluburile îsi vor croi drum înapoi, prin performanta. Limbutia incendiara a presei noastre, care tine sa ne convinga ca martoaga e exemplar de rasa, nu vine din patriotism. Izvorul e, într-adevar, un sentiment local. Nu patriotismul, ci fuga de adevar sau, mai bine zis, capacitatea de a trai cu toata convingerea în iluzie si încercarea de a-i atrage si pe ceilalti acolo. Handicapul creste.Steaua a ajuns pe la 1-9 în meciurile directe cu echipele serioase ale Europei. Dinamo a po