Exista, potrivit canoanelor, o ierarhizare a pacatelor noastre, ierarhizare care a suferit si sufera modificari semnificative in functie de epoca si context. Lista "laica" (de care se ocupa codul civil si penal) coincide pe ici, pe colo cu lista pacatelor biblice, care, din fericire, nu se schimba de azi pe maine. Vorbeam mai zilele trecute cu un tanar seminarist modern, adaptat timpurilor, flexibil in gandire si deschis la nou. M-a surprins, n-as zice placut, inclinatia lui si, probabil, a generatiei sale de slujitori ai bisericii, spre contextualizare si deci relativizare. Sigur ca religia crestina este o religie a iertarii. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa identifici pacatul, daca exista. Altfel, ce ierti? Ne-am oprit in mica noastra discutie asupra unei fraze din Noul Testament: acela care se simte fara de pacat sa arunce primul piatra. Dupa cum se stie, femeia care urma sa fie lapidata a fost crutata, pentru ca nimeni nu s-a simtit fara de pacat. Asta presupune ca toti acei barbati agitati, cu buzunarele pline de pietre, s-au oprit o clipa si s-au uitat inauntrul lor. Si au vazut acolo intuneric si mizerie. Nenorocirea este ca azi nimeni nu se mai uita inauntru si fiecare se crede indreptatit sa arunce cu piatra. Lipsa autoevaluarii nu e un pacat, imi zicea tanarul seminarist, este doar superficialitate si graba. Ba dupa mine este un pacat enorm, din pricina consecintelor. Te crezi adica indreptatit sa arunci piatra si o si arunci. Omori cu seninatatea pe care ti-o da dreptul de a vedea paiul din ochiul altuia, ignorand barna din propriul ochi. Culmea este ca asistam aproape la o competitie intre pacatosii care, cu de la sine putere, isi plaseaza propriile pacate undeva in josul listei, in zona "minora" si deci neglijabila, in vreme ce mana freamata in buzunare cautand pietrele cele mai colturoase. Ca sa zic asa, in ultima vreme, cea mai profitabila es