Domnule Silviu Gongonea, încep cu sfârşitul, rugându-vă, dacă vă face plăcere, să-mi trimiteţi veşti şi poeme. O scrisoare a dvs. din februarie trecut, evocă şi citează dintr-un răspuns pe care vi-l dădusem mai demult. Am păstrat-o cu intenţia unei comunicări care abia acum se leagă. Nu de mult, într-o împrejurare, la Bucureşti, colegul Nicolae Coande v-a lăudat evoluţia şi v-a pledat cauza, promiţându-mi semne, cât de curând, de la poetul care sunteţi. în aşteptare, am recitit, pentru mine, poemul despre încălzirea mâinilor, din care acum, şi aici, riscând poate să vă supăr, transcriu câteva fragmente. Poate că între timp cu acest poem s-au întâlnit minuni despre care eu nu am cunoştinţă. Gândesc însă practic, bucurându-i pe cititorii acestei rubrici, care cu siguranţă nici ei nu ştiu ce s-a întâmplat între timp cu un text trimis din Craiova în februarie trecut. Sufletul meu pesimist mă asigură însă că fac bine că le ofer cititorilor, care aici se împrospătează mereu, o a doua şansă. (C. B.) Silviu GONGONEA 1. Scriu despre încălzirea mâinilor pentru că două ore m-a udat ploaia într-o după-amiază de decembrie gândindu-mă unde am să mă duc, pentru că tot atât m-am târât pe străzile unui oraş învelind o pungă ca pe o soră mai mică. Am sărbătorit înr-un fel de prietenie la care nu ar fi putut veni nimeni, am aşteptat aşa noaptea să cadă peste mine ca peste un morman de gunoi. în braţele mele o bucată de folie s-a strâmbat ca o fetiţă. Căreia nu i-a mai fost nici teamă, nici frig. 2. Deasupra firma: Angels. Ademenitoare ca o pârtie. Numele unui club unde tinerii îşi fac veacul. Şi tu mă chemai să intru să mă apăr de vânt. Un avion trăgea fermuarul înaintea apusului. Iar eu am rămas la fel de indecis ca un sac plin cu frunze lăsat lângă drum. Ca omul ce are de ales între două morţi. în afara sau înlăuntrul lui Dumnezeu. 3. Devenea tot mai greu să privim căruţele ţiganilor