- Social - nr. 42 / 2 Martie, 2007 Aula Facultatii de Stiinte Economice, Juridice si Administrative a Universitatii "Petru Maior" a gazduit, ieri, sedinta festiva a Senatului acestei universitati, dedicata decernarii titlului de Profesor Honoris Causa istoricului Liviu Maior. Personalitate marcanta, nu doar in domeniul sau (ci si in cel politic si diplomatic - intre 1992 si 1996 fiind ministru al Invatamantului, apoi senator, ambasador plenipotentiar in Canada), Liviu Maior are "la activ" 10 carti, sute de studii si conferinte, traduse in limbi de circulatie internationala, dar si activitate de organizator de conferinte internationale, coordonator de volume colective, autor de crestomatii, manuale si cursuri universitare, iar ca Visiting Professor a efectuat stagii de documentare si specializare in SUA, Belgia, Franta, Marea Britanie, Italia, Germania, Austria si Ungaria. Profesorul Liviu Maior este un nume cunoscut si recunoscut in istoriografia romaneasca si in cea universala, coautor la "Istoria Romanilor" si "Istoria Romaniei _ Transilvania" si autor al unor volume de documente si de sinteza, in special abordand teme importante pentru istoria moderna a Transilvaniei. Toate aceste realizari au fost amintite, ieri, si de domnii prof. univ. dr. Cornel Sigmirean (cancelar) si prof. univ. dr. Iulian Boldea (decan), in momentul acordarii titlului de Profesor Honoris Causa, chiar de universitatea pe care, putem spune, a "nasit-o", dupa ce a existat o rezerva cu privire la infiintarea sa si nimeni nu vroia sa emita legea prin care sa ii deschida portile. Festivitatea de acordare a titlului academic a fost onorata de prezenta unor rectori si decani de la universitati din Sibiu si Cluj-Napoca, dar si de un numeros public, alcatuit din fosti si actuali studenti. Istoricului Vasile Dobrescu i-a revenit onoranta misiune de a rosti Laudatio, prezentare din care nu au fost sar