Pirelli, care in acest an sarbatoreste un secol de victorii in cursele cu motor, va fi furnizor exclusiv in WRC (Campionatul Mondial de Raliuri) pentru o perioada de 3 ani, intre 2008 si 2010. Consiliul mondial al FIA, reunit la inceputul acestei saptamani intr-o sesiune extraordinara la Paris, a acceptat oferta Pirelli privind furnizarea anvelopelor, ca apreciere nu numai a produsului si a preocuparii companiei pentru inovatie tehnologica, dar si pentru obiectivul pe care Pirelli si l-a propus, de a sustine tinerele talente si de a promova campionatele nationale.
Pirelli este deja prezent in aproximativ 20 de raliuri nationale si internationale, precum si in IRC (Competitia de Raliuri Intercontinentala).
Grand Am series, prima batalie castigata
Printre argumentele care au fost in favoarea deciziei FIA se numara implicarea Pirelli timp de un secol in sustinerea curselor cu motor in general si a campionatelor de raliuri, in mod special. Succesul Pirelli in licitatia privind contractul WRC este a doua reusita a companiei intr-o perioada de numai cateva saptamani: la sfarsitul lunii ianuarie, Grand Am series, cel mai important campionat din Statele Unite pentru prototipuri si unul dintre cele mai populare in randul fanilor americani, a preferat tot anvelopele Pirelli PZero pentru sezoanele 2008-2010.
Istorie de o suta de ani
"Cursele fac parte din DNA-ul Pirelli, astfel ca un angajament de o asemenea importanta reprezinta o recunoastere a implicarii noastre constante in cursele de motor care continua de mai bine de o suta de ani", declara Paul Hembry, director al diviziei Pirelli Competizioni. "In ceea ce priveste Campionatul Mondial de Raliuri, unde exista o sinergie intre FIA, ISC, piloti si constructori, decizia noastra este de a contribui esential la promovarea acestui sport magnific in care Pirelli a obtinu