-Bruno Mazzoni, sunteţi profesor de limba română de mai bine de 20 de ani, iar de curând chiar decan al Facultăţii de Limbi Străine din cadrul Universităţii din Pisa. Sunteţi Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti şi premiat de Preşedintele Republicii Italiene pentru activitatea de traducător (2005). Aţi publicat studii despre T. Arghezi, I. Barbu, N. Stănescu şi aţi tradus poezie românească (A. Blandiana, M. Cărtărescu); sunteţi traducătorul prozei lui M. Cărtărescu. Sunteţi mediator cultural prin conferinţe care au ca tematică limba şi cultura română, promotor al cărţii româneşti (aţi organizat o zi românească la târgul de carte de la Pisa - octombrie 2005) şi coordonatorul principal al unui grant cu proiectul "Geografia e storia della civilta letteraria romena nel contesto europeo". De ce va preocupă atât de mult România şi cultura ei?

Sunt două motive. Din pasiune şi raţiune în egală măsură. Am îmbinat aceste motivaţii. Sunt foarte ataşat de România, unde am trăit probabil cei mai frumoşi ani din viaţa mea, pe când eram lector la Universitatea din Bucureşti şi apoi conferenţiar la Universitatea din Cluj (1970-2). Acolo şi atunci am cunoscut intelectuali, profesori, poeţi şi scriitori care m-au marcat pe plan afectiv. Într-un fel, m-am maturizat prin cultura română. Pe de altă parte, este vorba de o provocare: promovarea unei culturi care nu a pătruns foarte mult în mediul cultural italian, în bună măsură necunoscută. Ideea era de a merge pe o cale nebătătorită, de a deschide o breşă... Am rea­li­­zat-o printr-un autor în viaţă, care să fie mai apropiat de publicul tânăr: Mircea Cărtărescu. Am avut norocul ca editura "Pagine" să fie interesată şi de Cărtărescu poe­tul. Ceea ce a fost chiar o mirare, ştiut fiind faptul că nu se prea vând cărţile de poezie. O altă editură s-a interesat de A. Blandiana. Amândurora le-a fost decernat în anul