Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incertitudine pentru investitorii de la Bursa de Valori Bucureşti

Publicat in Adevarul, vineri 2 martie 2007 ·

Toţi indicii bursieri au înregistrat reveniri uşoare, pe fondul preţurilor mici ale acţiunilor După ce prăbuşirea pieţei din China a "înroşit", miercuri, Bursa de Valori Bucureşti, Toţi indicii bursieri au înregistrat reveniri uşoare, pe fondul preţurilor mici ale acţiunilor După ce prăbuşirea pieţei din China a "înroşit", miercuri, Bursa de Valori Bucureşti, şedinţa de tranzacţionare de ieri a adus o uşoară revenire la nivelul tuturor indicilor. Cele mai lichide titluri au recuperat, în medie, 0,19%, indicele BET - Compozit s-a apreciat cu 0,53%, iar acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au crescut cu 0,17%. Revenirea a fost anticipată de analiştii din piaţa de capital, care se aşteptau încă din sesiunea precedentă ca scăderea preţurilor să atragă o parte din investitori pe cumpărare. Cu toate acestea, reticenţa şi climatul încă nesigur pe pieţele externe nu au adus foarte mulţi cumpărători. Tranzacţiile au cumulat aproximativ 40 milioane de lei (11,6 milioane de euro), în scădere cu aproape 60% faţă de rulajul obţinut în şedinţa anterioară. "A fost o sesiune bursieră de stagnare, ceea ce justifică şi rulajul mic obţinut. Ne aşteptăm la valori mai mari de tranzacţionare pe măsură ce bursa va scădea, iar preţurile vor deveni şi mai atractive", este de părere Bogdan Milea, directorul Carpatica Invest Bucureşti. Şi ţinând cont şi de faptul că pieţele externe de capital se află, încă, într-o situaţie tensionată, brokerii nu văd nici pentru bursa din Bucureşti o depăşire a perioadei de corecţii. "După cum s-a mişcat piaţa astăzi, şi dacă ne uităm din nou pe pieţele externe, atât cele europene (care au început ziua pe plus, dar au revenit pe scăderi), cât şi cele din Asia (n.red.: spre exemplu, indicele compozit al principalelor valori a pierdut, ieri, la bursa din Shanghai, aproape trei puncte procentuale), mă aştept ca bursa de la Bucureşti s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum o ora
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

UPDATE - Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver / Precizările ministrului de Externe

News.ro acum o ora
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Ana Birchall solicită Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României

NapocaNews acum 34 minute
Se bate la uși închise. Țara nu mai are justie din 6 decembrie 2024? Ana Birchall a solicitat, miercuri, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. ‘România este în acest moment o

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum o ora
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Cazinoul din Constanţa, la un pas de redeschidere

Mediafax acum o ora
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emblematică a României. „Lucrarea au fost demarată în 2020, implementată şi de

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum o ora
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum 2 ore
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 3 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Comisia Europeană respinge acuzaţiile de cenzură formulate de Mark Zuckerberg

G4Media acum o ora
Comisia Europeană a respins miercuri acuzaţiile de cenzură formulate de patronul Meta, Mark Zuckerberg, care a renunţat în SUA la programul de „verificare a faptelor” (fact-checking), în timp ce Donald Trump se pregăteşte să revină la Casa Albă, rel

Vremea

București
acum

15°
mie.

6°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°