In urma ultimei sale vizite la Adamclisi, Raymund Netzhammer scria la 29 septembrie 1918: "Curand ne-am gasit in fata absidei basilicii paleocrestine descoperite de von Cube in 1906. Sapaturile fac o impresie excelenta, iar planul edificiului cu trei nave, care poate servi drept model didactic pentru basilica romana clasica, devine evident, cu o claritate de netagaduit".
Oricat ar fi fost de ocrotite, aceste ruine, supuse dupa dezvelire intemperiilor de peste o suta de ani incoace, ar fi necesitat mai multe consolidari si restaurari, fie ele si partiale. Mai intai, inchiderea - din 1911, fara vreo masura de protectie - a cercetarilor a dus la degradarea, intr-o prima etapa, a monumentelor. De mentionat ca, totusi, a existat o paza permanenta, asigurata de un paznic platit de Muzeul National de Antichitati din Bucuresti pana dupa al doilea razboi mondial, dupa care sarcina a fost preluata, din anii '60, de catre Muzeul de Arheologie (cum se numea atunci mai firesc) din Constanta.
Toata aria monumentelor era cuprinsa, din 1906, intr-o zona de protectie de peste 130 de hectare. O decizie locala luata fara instiintarea coordonatorilor din Bucuresti a dus, din 1984, la afectarea grava a rezervatiei (terasare pentru vii), avand ca efect distrugerea - salvarile disperate efectuate de doi arheologi constanteni au fost minore - celei mai mari parti a necropolei acestui atat de important oras roman.
Intre timp, degradarea vestigiilor din urbe era greu de oprit. Ele au fost totusi cuprinse, la solicitarea arheologilor, intr-un proiect de restaurare, dar desfiintarea in 1977 a Directiei Monumentelor Istorice (una dintre cele mai vechi institutii de acest fel din Europa) a intrerupt brusc lucrarile. Se adauga la asta, probabil, si amanarea temporara de pana atunci, din cauza evitarii de catre autoritatile declarat ateiste a ocrotirii unor edificii de cult
