Prin 2000, am facut o vizita la atelierul de ceramica al lui Catalin Nastasoiu. Era acolo mai multa lume, dar mi-a ramas in minte o eleva de-a lui, o fiinta cu totul speciala. Nu am retinut numele ei sau alte date, ci doar o imagine adanc intiparita in memorie, intr-un mod misterios, ca amintirea unui parfum pe care, simtindu-l o data, nu-l mai uiti, chiar daca apoi nu mai stii cum se numeste. ..
La cativa ani dupa aceea, intr-una dintre verile lui 2004, cred, Catalin era in vacanta in tara si ne sorbeam cafelele de dupa-amiaza pe o terasa verde si racoroasa, undeva prin centru. Si apoi a venit EA. La inceput nu mi-am dat seama. Catalin mi-a prezentat-o scurt: "Ioana". Dupa cateva minute, am inceput sa-mi amintesc si, luminat de o presimtire, l-am intrebat: "Nu e ea fata...?".
"Ba da", mi-a zis el scurt, "ea e". Eu am un fel anume de a ma intelege cu Catalin, nu ne trebuie multe vorbe, ne prindem imediat. Mai ales ca, avea el sa-mi reaminteasca, dupa ce o vazusem prima oara atunci, in 2000, in atelierul lui, il tot intrebasem apoi despre ea. Lucru, de care, evident, nu-mi mai aminteam. In 2001, el avea sa plece definitiv la New York si astfel disparea - temporar - singura mea posibila legatura cu ea.
Dar destinul a avut grija sa aranjeze acest moment in care ne-am cunoscut cu adevarat si am inceput sa descopar, incet-incet, ce anume ma impresionase atat de mult la Ioana, de ce imaginea ei imi revenise periodic in minte atatia ani.
Si spun asa: Ioana e o tanara femeie frumoasa, speciala, talentata, desteapta, culta... si artista. Artist ceramist, lucreaza cu lut, dar si cu sticla - picteaza, deseneaza, face fotografii... Intr-o vreme colectiona lentile de ochelari pe care le grava cu tot felul de desene fantastice. Lucreaza la un teatru pentru copii, unde face decoruri si recuzite pentru piesele de teatru. Si, da, din acest punct de ve