Trei judecatori de la Sectia Penala a Curtii de Apel Timisoara au intrat in atentia procurorilor DNA pentru posibile fapte de coruptie. Conducerea Curtii de Apel a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), institutie care ar putea declansa ample verificari la Timisoara.
In paralel, IPJ Timis a formulat o plangere la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Timisoara, dupa ce doi inculpati cercetati pentru inselaciune au fost mentinuti ilegal in arestul Inspectoratului.
Intreaga poveste a explodat in cursul lunii ianuarie, dupa ce seful IPJ Timis, comisarul Ioan Dascalu, a sesizat ca doi inculpati aflati in arestul Inspectoratului au fost retinuti cu patru zile mai mult decat era legal.
Verificari ulterioare au scos la iveala faptul ca, in data de 16 octombrie 2006, Curtea de Apel a omis sa se pronunte in legatura cu starea de arest a celor doi, conditii in care, incepand de a doua zi, mandatele initiale nu mai aveau nici o putere.
Cum la acea vreme la comanda Inspectoratului se afla adjunctul IPJ Timis, Gheorghe Popescu, acesta, impreuna cu alti ofiteri de la arest, ar putea face obiectul cercetarilor dispuse de Parchetul Curtii de Apel Timisoara. "Am sesizat in scris Parchetul pentru a se stabili cine anume se face vinovat de retinerea abuziva a celor doi", a declarat seful IPJ.
Scurt-circuit cauzat de o incheiere de sedinta
Trimisi in judecata pentru implicarea intr-o afacere cu inmatriculari false auto, Sufana Ioan (34 ani) si Neaga Virgil Viorel (41 ani) au fost condamnati in prima instanta la patru, respectiv patru ani si jumatate de inchisoare pentru inselaciune, fals in declaratii si uz de fals.
Cauza a ajuns la Curtea de Apel, iar concomitent cu recursul inculpatilor instanta a luat in discutie s