Medicii rezidenti din spitalele timisorene sunt revoltati pentru ca, dupa trei ani de asteptare, cele doua blocuri ANL din vecinatatea Spitalului Judetean, care le sunt destinate, nu vor fi date in folosinta nici luna viitoare.
"Sunt medici care in momentul in care s-au inscris pe lista erau rezidenti, iar acum au ajuns specialisti si nu mai sunt eligibili. In cei trei ani de cand a inceput constructia, listele de prioritati au fost refacute de mai multe ori", a dezvaluit un medic de la Clinica de Arsi si Chirurgie Plastica "Casa Austria" din cadrul Spitalului Judetean Timis.
Cele doua cladiri, cu 68 de apartamente, sunt inca neterminate, iar patronul firmei constructoare spune ca nu exista nici o sansa de a respecta termenul de predare, fixat pentru aprilie 2007. "Nu vom reusi sa ne incadram in termenul de finalizare a constructiei, din cauza problemelor cu finantarea.
Ne vom da toata silinta sa predam cele doua blocuri macar in luna iunie a anului in curs, insa depinde de cum vor veni banii", a declarat Lucian Panait, reprezentantul firmei.
Santierul blocurilor de locuinte pentru medicii rezidenti din Timisoara a fost inaugurat in primavara anului 2004 de insusi ministrul Transporturilor de la acea vreme, Miron Mitrea. Intr-o prima faza, lucrarea in valoare de 78,5 miliarde lei, a fost alocata firmei care era abonata la majoritatea lucrarilor ANL din Timisoara, "Andronic Construct".
Dupa izbucnirea scandalului de coruptie in care a fost implicata sefa Administratiei Financiare a municipiului Timisoara, Clara Piroska, acuzata ca a primit mita o vila tocmai de la sotii Andronic, proprietarii firmei de constructi.
Ridicarea celor doua blocuri a fost incredintata firmei "Saif-Tim", al carei actionar majoritar a fost, inainte de a pre