Inalta Curte de Justitie a Marii Britanii a hotarat ieri ca audierile in controversatul caz al mortii printesei Diana si a iubitului ei, Dodi Al Fayed, sa se desfasoare in prezenta unui juriu. Instanta suprema britanica a respins decizia pronuntata in luna ianuarie de judecatoarea Elizabeth Butler-Sloss, care anuntase ca va prezida singura audierile, si i-a dat satisfactie tatalui lui Dodi, Mohamed Al Fayed, care a cerut ca ancheta sa fie publica.
Cei trei judecatori ai Inaltei Curti de Justitie britanice si-au motivat decizia afirmand ca este posibil ca un accident similar celui in care a murit in 1997 "Printesa Inimilor" sa se repete, cazul fiind de interes public. "Nu doar membrii familiilor regale, ci toate celebritatile sunt vulnerabile" la incidente de acest tip, fiind urmarite tot timpul de paparazzi, a scris in motivatia sentintei judecatoarea Janet Smith.
Milionarul egiptean Mohamed Al Fayed, tatal lui Dodi si proprietarul magazinului Harrods din Londra, a declarat ca decizia Curtii Supreme "nu este capatul drumului, dar reprezinta un pas important". Mohamed Al Fayed sustine ca Diana si Dodi au fost ucisi intr-un complot pus la cale de serviciile secrete britanice, la ordinul casei regale, stanjenita de relatia printesei cu un musulman. Potrivit teoriilor conspiratiei, Diana ar fi fost insarcinata si urma sa isi anunte logodna cu Dodi.
Anchetele politiei franceze si britanice au dus la concluzia ca responsabilitatea pentru accidentul din noaptea de 31 august 1997, de la Paris, ii apartine soferului limuzinei Mercedes in care se aflau Diana si Dodi, Henri Paul (decedat si el in accident), care avea o concentratie de alcool in sange de 1,74 grame (de doua ori limita admisa) si a pierdut controlul masinii, dupa ce a accelerat pentru a scapa de paparazzi care ii urmareau, pe motociclete, pe cei doi indragostiti. Limuzina a intrat in pilonul de s