La ultima sedinta de guvern, presedintele si premierul au stat alaturi pentru a doua oara in cadru oficial dupa schimbul dur de replici de la postul public de televiziune. Nici de data aceasta intalnirea nu a reusit sa reduca din tensiunile acumulate intre cei doi, dimpotriva, a realimentat atacurile binecunoscute tuturor. Dupa sedinta, purtatorul de cuvant al Executivului a afirmat ca a fost vorba despre un dialog firesc, institutional, o discutie de lucru, dar ulterior seful statului, Traian Basescu, a iesit la rampa cu o declaratie in care a criticat iarasi Guvernul pentru nerespectarea unor angajamente economice. Concret, presedintele a cerut, printre altele, din nou desecretizarea contractelor din energie, anularea, daca este ilegal, a contractului de modernizare a Soselei Bucuresti-Ploiesti, a acuzat intarzierea reformelor in agricultura si s-a declarat nemultumit de deficitul balantei comerciale in relatia cu China. Cu exceptia subiectului referitor la DN1, abordat pentru a raspunde acuzatiilor si speculatiilor venite dinspre Palatul Victoria privind implicarea unor persoane apropiate lui, seful statului nu a adus in discutie decat problemele deja cunoscute care intarzie reformele sau care afecteaza transparenta si libera concurenta in economie. Din pacate, multe dintre acestea nu-si pot gasi o rezolvare imediata.
Desi cateva dintre contractele incheiate de stat cu "baietii destepti" au aparut in mass-media, inclusiv in "Romania libera", publicarea lor pe site-ul Ministerului Economiei, asa cum s-a intamplat cu documentele de vanzare-cumparare pentru Petrom si pentru celelalte societati de distributie, nu va schimba cu nimic, ani buni de acum inainte, datele problemei. Si fara oficializarea lor sistemul energetic tot va ramane capusat pana dupa 2010. Dar, daca dincolo de criticile presedintelui vorbim despre interpretarile privind coruptia din sistem, des