Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vosganian: Pretul la gaze nu va creste mai mult de 14 la suta

Publicat in Curierul, luni 5 martie 2007 ·

Ministrul Economiei si Comertului, Varujan Vosganian, considera ca Petrom nu va creste, in acest an, pretul la gaze peste procentul de 14% anuntat de autoritati, calificand compania petroliera drept "un partener rezonabil", dispus sa colaboreze inclusiv la crearea Fondului social. "In opinia mea, compania Petrom nu are nicio justificare sa creasca pretul la gaze. Pentru pretul gazelor din productia interna noi am dispus o crestere de pana la 14%. Peste asta nu vad Petrom ce alt argument ar avea", a declarat agentiei Mediafax ministrul Economiei. In toamna anului trecut, Petrom a impus companiilor de distributie preturi peste nivelul calculat de Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Gazelor Naturale pentru gazele din productia interna. Aceasta crestere a dus la majorarea tarifelor finale la gazele naturale cu aproximativ 8,5%, incepand cu jumatatea lunii noiembrie 2006. Ministrul a calificat, totodata, compania Petrom ca fiind un partener rezonabil. "Din clipa in care am devenit ministrul Economiei, am avut in Petrom un partener pe care as putea sa-l calific drept rezonabil, care este dispus sa colaboreze inclusiv la crearea fondului social", a spus Vosganian. Oficialul MEC anticipeaza ca in acest an preturile finale ale gazelor naturale nu vor cunoaste o crestere mai mare decat inflatia. Conform scenariilor BNR, rata medie a inflatiei se va situa in acest an la aproximativ 4,3%, tinta fiind de 4%, cu un interval de variatie de un punct procentual in plus sau in minus. "Eu as dori ca Ministerul Economiei si Comertului sa nu fie in acest an subiect de dezbatere in legatura cu cresterea preturilor la utilitati. Totul depinde de MEC. Nimeni nu este singur pe piata si daca noi avem in administrare Romgaz, piata se creeaza dupa preturile practicate de aceasta companie, iar Petrom nu poate sa-si stabileasca o politica proprie de preturi", a adaugat Vosganian. Pe

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 4 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 8 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 12 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 20 minute
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 11 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 11 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 12 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

România, o țară foarte sigură. Suntem printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalității, asigură SUA și UE

Ziare.com acum 12 ore
România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, având o situație mai favorabilă în acest sens comparativ cu multe state din Europa de Vest, a anunțat vineri, 27 decembrie, Ministerul de Interne. Acest lucru este confirma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°