Nu sunt nici inamic, nici fan Basescu. Cum n-am fost nici al lui Ion Iliescu, sau al lui Emil Constantinescu. Ceea ce un demnitar face bine e in virtutea angajamentului electoral, nu are de ce astepta lauri si imnuri. Sunt adeptul unor evaluari reci, iar nu minate de umori si interese. Cum dl Basescu amana de doi ani un promis Raport adresat natiunii, e greu sa-i cuantifici reusitele care sa-i dea aura infailibilitatii. Raman insa pe retina si in auz prea frecventa sa legare de tot soiul de scandaluri sau de show-uri, ingerintele in treburile altor puteri, nedisimulatele sale partipriuri politice. Care, impreuna cu bai de multime si declaratii fulminante, insa neargumentate, pot aduce o popularitate momentana, dar sunt perdante pe termen mediu si lung. Presedintelui ii fac un mare deserviciu si aplaudacii neconditionati, dar doritori de rasplati prezidentiale, yesmenii politici, ori cei ce ragusesc pe la televiziuni sau acopera paginile cu elogii halucinante, bune de un eventual volum Omagiu. Si punandu-i nedemocratic la zid, cu injuraturi groase si insulte indigne – cum fac idolatrii, sub scutul anonimatului las, pe forumurile mass-media - pe cei ce indraznesc cumva sa fie de alta parere sau sa semnaleze derapajele. La fel, orice gest cat de cat interpretabil al presedintelui nu devine de la sine motiv de demitere, n-are cum convinge electoratul. Glumite marca Voiculescu, gen Traian Pinocchio, porecla reluata de un reporter, care-i mai si cerea obraznic, la patinoar, o declaratie sefului statului, nu-si au nici ele rostul. Aceasta comedie ieftina se consuma zi de zi in vazul unei Europe care chiar nu intelege “de ce nu ne straduim sa devenim si cea de-a saptea economie a UE”. Ceea ce ar trebui sa dezmeticeasca ambele tabere.