"Mireasa" de pe Jiu: Lainici - manastirea rastignita de trei ori. Transformata in tarana, a renascut mai frumoasa ca niciodata, prin dragostea nemarginita a calugarilor si prin vointa lui Dumnezeu.
Pe Valea Jiului, la manastirea Lainici, ziua liturgica incepe in rit athonit, abia la miezul noptii. Ca niste umbre fosnitoare, calugarii ies din chilii si se strecoara grabiti in biserica. La intalnirea cu Dumnezeu, nimeni nu are voie sa lipseasca. In murmurul psaltic si monoton al privegherii, se inchina cu trei metanii adanci in fata icoanei Maicii Domnului, se imbratiseaza unii pe altii, discret si cuviincios, de la distanta, dupa care dispar in alveola din dreptul altarului, in cotlonul de penumbra al unei strane.
Pusa chiar la intrare, icoana te face sa tresari. Este o intruchipare imensa, neobisnuita, pictata pe lemn de santal si acoperita cu o mantie grea de argint aurit. In afara parintelui staret Ioachim, cel care a adus-o cu mare efort de la Sfantul Munte, putini credinciosi stiu ca icoana e facatoare de minuni, ca singura s-a cerut sa vina la metocul din Lainici, unde deja si-a inceput lucrarea, vindecand de cancer un inginer din Bucuresti. Alaturi, in pridvor, pe o masa prelunga si acoperita cu brocart rosu, odihnesc o carte ("Maica Domnului, ocrotitoarea Romaniei") si o Pravila de rugaciune "adusa din ceruri de Arhanghelul Gavriil", rugaciune ce se cere a fi citita de 150 de ori la rand, in post si luare aminte, "pentru a indeparta mania lui Dumnezeu si a amana uneori verdictul Judecatorului cunoscator de inimi".
Retras intr-o margine de pangar, un calugar batran pare a se contopi cu zidul rece si afumat. O desaga simpla, ciobaneasca, ii atarna obosit de umar, subliniindu-i parca singuratatea. Nimeni nu stie cum il cheama, dar toti stiu ca e pustnic. Ceilalti calugari se prefac ca nu-l observa. Trec pe langa el, ca si cum nu ar exista. I
