In evidentele politiei constantene figureaza 2.297 de persoane fizice care poseda permis de portarma si care detin peste 3.600 de pusti si pistoale. Majoritatea sunt arme de vanatoare sau neletale, dar exista si 11 persoane publice detinatoare de pistoale cu glont. Seful DIAS, comisarul Emil Moraru, este singurul constantean care are doua astfel de "instrumente" letale. In afara armelor aflate la persoane fizice, alte 700 se afla in proprietatea firmelor de paza si protectie. Judetul Constanta este insa mult mai "bogat" in astfel de "produse" datorita unei piete negre extrem de bine dezvoltate. In 2006, politistii AEST au confiscat peste 40 de arme neinregistrate, in timp ce anul acesta au existat doar trei "capturi".
In momentul de fata, in Romania este permisa achizitionarea libera a pistoalelor neletale, fie acestea arme de autoaparare (cu gaz sau cu bile de cauciuc) sau cu aer comprimat, folosite in special la tir. In judetul Constanta exista cinci magazine de specialitate (multe agentii regionale ale unor firme din capitala), care ofera spre vanzare asttfel de arme.
Legislatie permisiva
Pentru a cumpara de la armurieri o arma neletala si munitia aferenta, cumparatorul trebuie insa sa indeplineasca anumite conditii. El trebuie sa notifice organelor de politie intentia de a cumpara un pistol sau o pusca neletala, depunand alaturi de cerere si o copie dupa buletin. In maximum trei zile de la primirea notificarii, Biroul AEST din cadrul IPJ Constanta trebuie sa ii elibereze o dovada a inregistrarii, care este valabila o luna. Cu aceasta dovada, omul merge la un magazin, cumpara arma, dupa care revine cu factura de achizitie la Politie pentru a obtine un certificat de detinator. In cazul armelor letale, situatia este complet diferita, comercializarea lor fiind restrictionata de lege. Este nevoie de o sumedenie de acte care sa dovedeasca ne