Alegerile europarlamentare, programate prin lege sa aiba loc la 13 mai 2007, ii sperie pe fruntasii partidelor autohtone. Testarea in direct a potentialitatii lor este inconfortabila, cu un an si jumatate inainte de scrutinul general, fiindca nici una dintre formatiunile parlamentare nu si-a terminat deratizarea, curatenia si ordonarea prioritatilor.
Nici una dintre ele nu s-a ocupat sa-si refaca programul, sa-si listeze aportul adus electoratului din 2004 pana acum, sa-si proiecteze aliante, sa-si faca strategii pe termen lung. Nici una dintre ele nu si-a dezvoltat prea mult rezerva de cadre, dar mai ales nici una dintre ele nu are candidati de succes pentru prezidentialele din 2009.
Politicienii romani sunt obisnuiti sa gandeasca doar cu o saptamana-doua inainte, sunt crescuti intr-o cultura a hotararilor ad-hoc, a demagogiei permanente si a amanarii fortate a deciziilor importante: de aceea alegerile ii iau mereu prin surprindere; de aceea Romania nu este niciodata pregatita pentru ceea ce i se intampla; de aceea Guvernul nu este in stare sa puna la timp pe masa o strategie
serioasa postaderare; de aceea presedintele nu stie nici cum sa previna crizele, nici cum sa le rezolve; de aceea premierul refuza sa-si dea demisia cand pierde majoritatea parlamentara; de aceea opozitia se poarta ca si cum ar fi la putere, iar puterea ca si cum ar fi in opozitie; de aceea prea rar politicienii autohtoni isi asuma ceva de la inceput pana la sfarsit.
Alegerile europarlamentare incurca pe toata lumea, fiindca nimeni nu e pregatit sa stea fata in fata cu electoratul.
Calin Popescu Tariceanu ar prefera, in ciuda declaratiilor oficiale, o amanare imaginandu-si ca intre timp partidul sau ar putea sa fie mai convingator si sa stranga de partea sa mai multi adepti, in conditiile in care un sondaj Metromedia facut acum doua luni ara
