Ieri, in piata de la Sibiu a fost realizat cel mai bun volum de transfer de la inceputul anului, fiind tranzactionate 47.186 contracte futures si options, ceea ce reprezinta echivalentul a 121,8 milioane de lei.
Pe piata raportului euro/leu am asistat la o crestere a preturilor, determinata de caderea pietei de capital. Astfel, pentru finele lunii tranzactiile au fost realizate la 3,41 - 3,42 lei iar pentru jumatatea anului la 3,44 - 3,46 lei. In privinta derivatelor pe actiuni, Mirabela Coos, broker la SSIF Broker Cluj, observa ca: „continuarea trendului descendent a fost un adevarat atu pentru speculatorii short care au marcat castiguri considerabile. Ma refer atat la cei intra-day, cat si la cei care actioneaza pe perioade mai indelungate, tinand cont ca directia descendenta se mentine de cateva sedinte bune. Totodata, hedgerii de portofoliu pot fi siguri ca nu au pierdut in urma deprecierilor de pe piata cash". Cea mai activa piata a fost cea pe SIF 2 cu scadenta luna aceasta, unde preturile au scazut de la 2,8006 la 2,5802 lei, inchiderea realizandu-se la 2,6420 lei. Pentru iunie tranzactiile au fost realizate la 2,71 - 2,9102 lei, cumparatorii de optiuni Put asteptand o scadere sub pragul de 2,35 lei. Pentru septembrie, tranzactiile au fost realizate la 2,95 lei iar pentru decembrie la 3,1512 - 3,19 lei. Derivatele pe SIF 5 cu scadenta lunara au scazut de la 3,1061 la 2,9 lei, inchiderea realizandu-se la 2,95 lei, in timp ce vanzatorii de optiuni Put si Call au in vedere ca nou prag suport pe cel de la 2,85 lei. Pentru iunie tranzactiile au fost realizate la 3 - 3,2103 lei, pragul de rezistenta coborand la un incredibil 3,17 lei, pentru septembrie la 3,29 - 3,4210 lei iar pentru decembrie la 3,41 - 3,504 lei. Activa a fost si piata pe TLV, tranzactiile pentru aceasta luna realizandu-se la 1,0201 - 1,1015 lei, cele pentru septembrie la 1,09 - 1,1270 lei ia