Actorul Tudor Chirilă soseşte la Braşov pentru a juca în „Biloxi Blues”, o piesă de teatru care la premieră s-a jucat cu casa închisă, iar toate reprezentaţiile ce au urmat au avut loc cu sălile pline până la refuz. În cadrul turneului, prin care se doreşte promovarea piesei de teatru, Chirilă, împreună cu întreaga echipă, va ajunge la Braşov pe data de 22 martie. Potrivit organizatorilor, acest eveniment este considerat ca fiind „cel mai mare turneu naţional de teatru din România ultimilor ani”.
În afară de Braşov, turneul va parcurge alte 19 oraşe din ţară, pornind de la Cluj-Napoca pe 12 martie, continuând cu Timişoara pe 13 martie şi Oradea pe 14 martie.
N-au făcut armata,
dar… sunt soldaţi
Deşi joacă într-o piesă de teatru cu o temă militară, nici unul dintre cei şapte actori din distribuţia spectacolului nu a făcut armata. Un lucru total inedit în cadrul acestor spectacole va fi reprezentat de petrecerea care va avea loc la sfârşitul fiecărei reprezentaţii. „Vrem să fie ceva interactiv (…), o formă de interactivitate, vor fi şi petrecerile cu temă militară de după fiecare reprezentaţie, la care spectatorii vor putea sta de vorbă cu actorii. Am hotărât ca după spectacol să ne distrăm şi să continuăm relaţia cu spectatorii. Rolul nostru se va termina, va începe rolul publicului”, a declarat Tudor Chirilă.
Succes pe Broadway
Piesa de teatru „Biloxi Blues” prezintă povestea unor recruţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi a avut parte de un mare succes pe Broadway, primind un premiu Tony în anul 1985. Reprezentaţiile de la Teatrul Naţional de Comedie vor înceta timp de o lună şi jumătate, atât cât va dura turneul. Actorul Tudor Chirilă soseşte la Braşov pentru a juca în „Biloxi Blues”, o piesă de teatru care la premieră s-a jucat cu casa închisă, iar toate reprezentaţiile ce au urmat au avut loc cu să