Şi relaţiile de colaborare dintre Sighişoara şi oraşul polonez
Zamosc încep să se concretizeze.
Vizita oficială a primarului Dăneşan la Zamosc în octombrie 2006 a fost urmată de un schimb de corespondenţă cu oraşul polon şi o invitaţie la Sighişoara pentru autorităţile din Zamosc.
Acestea din urmă au anunţat că vor da curs invitaţiei în perioada 11-13 mai , din delegaţia polonă urmând a face parte primarul municipiul Zamosc Marcin Zamoyski însoţit de şefii departamentelor pentru cultură şi pentru promovarea relaţiilor de înfrăţire .
Propunerea unei colaborări între Sighişoara şi Zamosc a fost formulată prima dată de către ambasadorul Republicii Polone, Jacek Paliszewski, în cadrul vizitei la Sighişoara din iulie 2006 şi s-a bazat în principal pe faptul că ambele municipii au calitatea de membru pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Sighişoara şi Zamosc diferă ca aspect arhitectural şi trecut istoric dar se aseamănă în ceea ce priveşte problemele din domeniul restaurării şi conservării monumentelor. Pe aceste considerente se preconizează derularea în perspectivă a unor schimburi de experienţă şi schimburi culturale între tineriii din cele două oraşe. (F.C.)
Şi relaţiile de colaborare dintre Sighişoara şi oraşul polonez
Zamosc încep să se concretizeze.
Vizita oficială a primarului Dăneşan la Zamosc în octombrie 2006 a fost urmată de un schimb de corespondenţă cu oraşul polon şi o invitaţie la Sighişoara pentru autorităţile din Zamosc.
Acestea din urmă au anunţat că vor da curs invitaţiei în perioada 11-13 mai , din delegaţia polonă urmând a face parte primarul municipiul Zamosc Marcin Zamoyski însoţit de şefii departamentelor pentru cultură şi pentru promovarea relaţiilor de înfrăţire .
Propunerea unei colaborări între Sighişoara şi Zamosc a fost formulată prima dată de către ambasadorul Republicii Polone