Deşi pare de necrezut, timpul trece ireversibil şi necruţător. Degeaba ne amăgim privindu-ne în oglindă, timpul şi-a pus amprenta pe chipul nostru. Ceea ce e şi mai grav, e schimbarea care nu e atât de evidentă, pentru că se petrece undeva înăuntru, în sufletul , dar mai ales în "calculatorul" ce -l purtăm cu mai mult sau mai puţin succes pe gât. Unii doar ca să nu le plouă pe suport, alţii ca să-l mai şi folosească din când în când. Dar acest calculator ingenios, mai performant decât cel mai cel din lumea IT este foarte fragil şi sensibil din cale afară. Cu cât îl folosim mai rar cu atât devine mai îndărătnic spre apusul vieţii. Schimbarea şochează. La început observi că cel pe care -l ştiai puternic şi cum se zice "normal" vine de la cumpărături fără pasta de dinţi, dar îţi aduce un făraş, de care nu ai nevoie. Sau alunecă pe trepte şi-şi rupe coastele-fără pic de zăpadă sau gheţuş. Apoi începe să se certe din ce miri ce, o ia razna din ce în ce mai des, te scoate din sărite… Îl duci la medicul de familie. Îi dă un diagnostic cu semnul întrebării în coadă şi-l trimite la un specialist. Acesta îl consultă şi-l trimite la analize…îi dă o reţetă. Omul stând la rând la a treia farmacie pierde portofelul cu bani cu tot. Timpul trece şi boala subtil se agravează. Noaptea te trezeşte din somn că geme, aruncă totul de pe pat, deschide geamul şi strigă vrute şi nevrute… Devine violent. Chemi salvarea, care nu vine decât după al treilea apel, deşi ai spus că nu mai poate respira…Dar ai zis şi câţi ani are, peste 80? E bolnav cronic? Ce să faci cu el? Incurabil, bătrân şi nu-l ajută nimeni. La un azil de lux se cere de trei ori pensia pe care o are. La spital nu-l internează pentru că are o boală cronică. Cea de lângă el, e şi ea în vârstă, bolnavă şi cu cea mai mare bunăvoinţă nu-l poate ridica de pe jos, de cinci ori pe zi, când se aruncă din pat. Şi nu doarme de săptă