PD a cerut suspendarea activitatii comisiei pana la pronuntarea Curtii Constitutionale
Parlamentarii trec cu vederea solicitarea democratilor
Comisia parlamentara de ancheta privind suspendarea din functie a sefului statului a stabilit, ieri, o prima lista cu persoanele pe care vrea sa le audieze in urmatoarele zile.
Astfel ca, pentru maine, au fost invitati ministrul Economiei, liberalul Varujan Vosganian, fostii ministri Codrut Seres si Gheorghe Dobre. Iar saptamana viitoare vor fi chemati directorul SRI George Maior si fostul consilier prezidential, Elena Udrea. In privinta audierii presedintelui Traian Basescu sau a premierului Calin Popescu Tariceanu, comisia va lua o decizie saptamana viitoare.
Articolul 76 al Regulamentului Camerei Deputatilor prevede ca poate fi citata orice persoana care poate avea cunostinta de fapte sau imprejurari de natura a servi la aflarea adevarului. Acelasi articol mai stabileste ca persoanele citate au obligatia de a se prezenta la audieri. Insa nu sunt prevazute sanctiuni in cazul absentei.
Potrivit presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, seful statului nu poate fi obligat sa se prezinte in fata Comisiei parlamentare de ancheta creata pentru analizarea cererii de suspendare a lui din functie. "S-a inteles gresit. Un ministru este obligat sa vina, dar presedintele nu, pentru ca este ales direct de popor", a spus Vacaroiu.
Comisia a stabilit ca in zilele de luni si de miercuri sa se faca audieri, in timp ce in zilele de marti si de joi sa se lucreze individual, pe dosare. Membrii comisiei spera sa finalizeze raportul pana la termenul dat de Parlament, respectiv 21 martie.
"O decizie hilara a PD"
Democratii au cerut Birourilor Permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului sa suspende activitatea comisiei de ancheta pana la pronuntarea Curtii Constitutionale. In