Dupa o saptamana de ezitari, rezultatul era previzibil. Sub presiunea radicalilor din partid, a dorintei de a ramane ju­pani absoluti pe dosare, afaceri, functii si bani de la buget, orbiti de ura impotriva presedintelui si manati de nevoia de a-si trece ordonantele fara opozitia stan­jenitoare a Monicai Macovei, liberalii au luat una dintre cele mai sinucigase decizii din istoria lor recenta. Nu atat ruperea Aliantei si alungarea PD din guvern, cat asocierea cu PSD ar putea avea rezultate devastatoare pe termen lung. Oricate argumente si oricate justificari ar aduce, oricat s-ar stradui Tariceanu sa rescrie istoria, realitatea bate filmul pe care ni-l proiecteaza. De dragul postului de prim-ministru, constient ca este probabil unicul din intreaga sa cariera politica, a refuzat sistematic singurul lucru care ar fi dus la reconfigurarea majoritatii parlamentare pe cai democratice si morale: alegerile an­ticipate. De aici a pornit totul, iar ta­va­lugul greselilor ulterioare, in care Traian Basescu este o piesa importanta, a ma­turat totul in cale. Obsesia functiei si presiunile patriciene l-au facut pe Tariceanu sa ignore vocea ratiunii si a consilierilor, care ii suflau in ureche sa nu dea partidul pe mana PSD. Dupa cum se vede inca de pe acum din sondajele de opinie (potri­vitIMAS, PNL are 10,4%, iar la INSOMAR insusi Tariceanu se bucura de doar 5% din intentiile de vot), abdicarea de la valorile propriului electorat si lupta inver­su­nata purtata umar la umar cu PSD si PC impotriva presedintelui se dovedesc falimentare. Chiar daca va reusi sa guverneze intr-o relativa liniste si sa-l suspende pe Basescu, PNL nu va fi iertat pentru alian­ta cu oamenii lui Iliescu si informatorul Felix. Important nu este baletul pe care liberalii vor fi obligati sa-l faca pentru a-si trece legile si ceea ce a mai ramas din pro­gramul de guvernare, ci modul in care acestea vor iesi. S